Loading the player...

 servicii

Victor Hănescu a fondat Academia de Tenis care îi poartă numele

Canal 33 este noua statie de televiziune de business a Romaniei. Este o statie afiliata CNN fondata de Alexandru Raducanu.

Descriere

Stăm de vorbă cu domnul Victor Hănescu, unul dintre cei mai titrați tenismeni din România. Bună ziua, mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea acestui interviu. Suntem la Academia dumneavoastră de tenis, un proiect foarte frumos și care înțeleg că se adresează în special copiilor. Ce a născut acest proiect, este un vis mai vechi, s-a născut pe parcurs?

Este un vis mai vechi, de pe vreme când jucam, eram în ascensiune și îmi dădeam seama că sunt anumite lucruri care lipsesc în tenisul românesc, în organizarea sportivilor, în faptul că nu-mi găseam cele mai bune condiții în România și asta m-a dus cu gândul la crearea unui sistem, a unei școli de tenis pentru tenisul românesc.

 Ați văzut diverse școli de tenis, ce v-a plăcut cel mai mult, ce v-a inspirat? Aveți vreun model din străinătate din care încercați să preluați?

Am cunoscut academii din Statele Unite, în Franța chiar am colaborat cu academia lui Patrick Mouratoglou, unde m-am antrenat aproape doi ani de zile, cunosc sistemul francez, m-am inspirat din ce făceau ei acolo, am cunoscut beneficiile unui sistem foarte bine organizat și dacă mă întrebi acum cel mai important lucru cred eu că este structura și organizarea unui astfel de proiect și cred că în România lucrurile astea nu s-au făcut atât de bine până acum. Avem antrenori buni, avem metode, dar practic nu a fost un sistem în care să cuplezi aceste antrenamente, aceste strategii într-un singur proiect care să fie structurat și organizat atât pentru copii, cât și pentru părinți.

 Ați ajuns pe un loc foarte, foarte sus în ierarhia ATP, dacă nu greșesc locul 26 mondial. Ce înseamnă o astfel de poziție și o astfel de experiență la acel nivel și ce veți reuși să împărtășiți mai departe copiilor care vin la dumneavoastră la Academie?

Pentru mine este o realizare mare, un vis împlinit să știu că am ajuns în vârful clasamentului mondial, într-o zonă în care am avut acces la cei mai mari jucători, la turnee importante și este o mândrie pentru mine pentru că știu de unde am plecat, știu care erau condițiile de pregătire în România, știu că nu exista atâta informație câtă există acum, a fost un moment în care am crezut, în acea perioadă, că pot să ajung în top și am reușit și bineînțeles că această experiență pe care am acumulat-o în aceste turnee mari aș vrea să o aduc înapoi în România, către sportul din România, către oamenii din România și practic sunt fericit că am reușit să pornesc acest proiect, ”Academia Victor Hănescu”.

 Care au fost cei mai dificili adversari cu care v-ați întâlnit în tenis? Ați rămas și prieten cu vreunul dintre ei?

Au fost meciuri grele, adversari diferiți, am prins două generații de campioni cu care am concurat și bineînțeles că am experiențe frumoase. Îmi aduc aminte mereu cu drag de meciul cu Nadal de la Roma, de la Foro italico, un meci pe care l-am jucat foarte bine, l-am pierdut, dar am plecat cu o amintire specială, să joc cu un campion ca Nadal, să-mi dau seama ce calități au acești sportivi și să pot să lupt de la egal la egal cu el a fost o experiență care va rămâne mereu în mintea mea și în amintirile mele.

 Creează un complex a juca cu astfel de jucători bine clasați, niște legende mondiale?

Un complex nu, este o plăcere să poți să te bați.

 Este și o provocare.

Este și o provocare și la un moment dat poate părea intimidant, când pierzi de două, trei ori și vezi că nu găsești soluțiile, dar pentru mine a fost mereu o provocare să le pot face față și să concurez alături de ei.

 Apropo de Nadal, dumneavoastră sunteți un jucător de mână dreaptă, el este stângaci. Cum a fost experiența, creează probleme acest lucru?

Este un avantaj să fi stângaci, să imprimi efecte diferite sau faptul că sunt mai rari jucătorii de mână stângă atunci trebuie să schimbi puțin strategia, să te adaptezi la momentul respectiv, stilului lui de joc. Clar este un jucător spectaculos, mai ales pe terenurile de zgură și nu numai și ar fi un avantaj că este și stângaci.

 Din punctul ăsta de vedere, el nu este un stângaci înnăscut, știu că a fost cumva împins de unchiul său să joace cu mâna stângă. În acest sens sfătuiți și dumneavoastră copiii de la Academie spre direcția asta sau mai degrabă sunteți pe principiul să joace copilul cu mâna care-i vine natural?

Chiar avem un caz, o fetiță de șapte ani, care se descurcă bine cu ambele mâini și văzând acest lucru am hotărât de comun acord cu echipa de antrenori și cu părinții fetei să rămână pe mâna stângă tocmai pentru a fi un adversar incomod în momentul în care tenisul ei va evolua.

 De ce avem rezultate mai bune acum la tenisul feminin decât la cel masculin? Care ar fi explicația dumneavoastră? L-am avut pe Ilie Năstase numărul 1 ATP, ați fost dumneavoastră, dar în tenisul masculin avem mai puține rezultate spectaculoase decât în cel feminin de actualitate.

Eu cred că este puțin mai ușor de urcat în clasament la tenisul feminin, fetele cred că sunt mai serioase, muncesc mai mult, își doresc mai mult să facă performanță și lucrul ăsta se vede. La băieți, cred că și baza de selecție este destul de mică, nu vin foarte mulți băieți talentați, cu potențial, cu fizic, care să spunem că au o șansă, până la 18 ani se pierd undeva pe drum. Cred că un sistem conceput bine, un sistem în care sportivii intră undeva la 10-12 ani ar trebui să dea roade și să arate că avem jucători talentați.

 Aceasta este vârsta pe care o recomandați copiilor să vină la școala dumneavoastră?

La noi vin copii cu vârste de la cinci ani, în zona de inițiere, dar e clar că pe un sportiv la 10-12 ani poți să-l modelezi, poți să-i imprimi o tehnică corectă, un mental puternic, o zonă în care să se dezvolte armonios pe zona junioratului.

 Cât de mult lucrați dumneavoastră personal cu copiii de la academie?

În perioada asta trebuie să recunosc că lucrez destul de mult pentru că vreau să controlez, vreau să văd ce se întâmplă în proiect, mai ales când sunt la început și până se așază foarte bine, până cunosc antrenorii și la momentul ăsta sunt prezent de dimineață până seara prezent în club, în general dimineața și după-amiază sunt orele mai active, copiii merg la școală în zona prânzului, undeva la șase ore sunt pe teren alături de copii.

 Care este amprenta personală sau elementul distinctiv, dincolo de numele dumneavoastră, care credeți că-l aduce Academia?

Eu cred că este un sistem complet pentru România, pe lângă zona de tenis pe care o făcea toată lumea până acum, am adus în proiect zona de pregătire mentală și emoțională care are un rol important în tenis și cred că în sportul din România pentru că am observat și la fotbal, dar și în alte sporturi, în general noi ca nație avem acele momente în care numai nouă ni se întâmplă, luăm gol în ultimul minut sau dăm mereu vina pe un factor extern și cred că mai întâi trebuie să lucrăm cu noi, cu mentalul nostru, cu persoana noastră ca să devenim campioni adevărați. Cred că lucrul ăsta va schimba puțin mentalitatea jucătorilor, a sistemului și a pregătirii în general în România.

 Unul dintre lucrurile pe care le-am admirat foarte mult la cariera dumneavoastră a fost și capacitatea de revenire. Ați avut la un moment dat o accidentare destul de severă, ați lipsit din turnee un an de zile, ați ajuns pe locul 600-700, ceva de genul acesta și într-un an de zile ați reușit să ajungeți înapoi în top 100. Cum a fost procesul de revenire, care au fost resorturile care v-au dat putere să reveniți?

În primul rând știam că am nivelul de joc, deja înainte de accidentare eram pe locul 35 mondial și lucrul ăsta mi-a arătat că pot să joc la nivel înalt și atunci eram conștient că chiar dacă am avut o cădere în clasament, o lipsă din circuitul competițional, aveam această putere de a reveni și îmi doream foarte mult să revin.

 Care este partea cea mai grea în a reveni?

Cel mai greu este să accepți că trebuie să o iei de la început cu turnee mici, cu calificări, cu deplasări în orașe nu cele mai plăcute sau cele mai frumoase, dar în general am început cu turnee mici, turnee Futures, turnee Chalenge în care mi-am construit o a doua carieră.

 Ce este cel mai greu într-o astfel de revenire, nivelul de organizare a acestor turnee mai mici, nivelul de competiție, miza financiară?

Este și o presiune financiară pentru că trebuie să te susții singur din aceste turnee mai mici și cu cât stai mai mult în ele, cu atât cheltuielile sunt mai mari, când reușești să câștigi și să ieși din aceste turnee îți va fi mult mai ușor să ai acces în turnee mult mai mari unde sunt alte câștiguri.

 V-ați întâlnit în perioada de început și cu tenismeni foarte mari, de exemplu chiar l-ați învins pe Rafael Nadal când el era cotat pe la locul 50.

Am jucat cu Nadal, cred că exact înainte de a câștiga primul lui Grand Slam la Roland Garros, știu că am jucat cu el la Paris un meci bun pentru mine, meci strâns, 7-6 pentru mine în setul decisiv. A fost victorie frumoasă, eram conștient că Nadal va deveni un jucător redutabil și m-a bucurat acea victorie.

 Care erau semnalele care îi prevesteau în ochii dumneavoastră o ascensiune, cum vedeți un jucător că are acel ceva care-l va propulsa spre vârf?

În primul rând era foarte tânăr, nu cred că avea 17 ani împliniți și era locul 50 mondial, deja se bătea de la egal la egal cu jucători mari, de top și ăsta era cel mai important semn. Ne uităm acum la jucători de 26-27 de ani care nu reușesc să intre în top 100 și când vezi un sportiv la 17-18 ani care este în topul mondial îți dai seama că are niște calități care îl fac să fie acolo și potențialul de creștere este foarte mare.

 V-ați retras anul trecut. A fost grea decizia de retragere?

Nu este ușoară o astfel de decizie, dar cred că am luat decizia cea bună pentru că eram într-un moment în care doar mă păcăleam că aș mai putea să joc, că hai să mai trag, să mai merg la un turneu, nu mai aveam acea dorință de antrenament, de competiție cum era în alte dăți și am considerat că este timpul să mă retrag, să mă focusez pe un nou început, la alte proiecte care-mi sunt dragi și practic pentru o nouă viață.

 Ține și de vârstă? Există o vârstă maximă în tenis? Îl vedem pe Roger Federer că își continuă parcursul.

Nu cred că există o maximă sau n-aș putea să dau o cifră, e foarte important cum se simte sportivul. Îmi place că și la Federer vedem că joacă excelent, dar nu mai joacă atâtea turnee, nu mai vorbesc de faptul că are o echipă care-l susțin și care-l ajută foarte mult în recuperare, în pregătire și este deja alt nivel. Un sportiv la 35 de ani, mai ales în tenisul de performanță, duce o uzură atât mentală, cât și fizică, dacă cuantificăm că a început turneele în jurul vârstei de 18-19 ani, sunt ani buni de călătorit, poate de accidentări, presiune, turnee, deplasări foarte multe, mai apare și familia care-ți ocupă timp și vrei să stai mai mult timp cu ea și atunci începe să se rupă acest echilibru de performanță și e clar că începi să te gândești la retragere.

 Cât de mult contează antrenorul și managerul într-o astfel de carieră sportivă de top?

În ziua de azi contează foarte mult echipa din jurul sportivului pentru că dacă acum 10-15 ani se vorbea doar de un antrenor, pe urmă a apărut și un preparator fizic în echipă, un fizioterapeut, un psiholog, familia, deci în ziua de azi e nevoie de o echipă mare în jurul unui sportiv și asta înseamnă costuri, înseamnă investiții și nu oricine își poate permite o astfel de echipă.

 De altfel, am văzut că marii tenismeni câștigă mult mai mult din contractele de sponsorizare decât din tenis. S-a întâmplat la fel și în cazul dumneavoastră?

Din păcate, în cazul meu nu s-a întâmplat lucrul ăsta, erau alte vremuri, în general sportivii din România nu au fost văzuți foarte bine în acele vremuri, acum lucrurile au început să se mai schimbe. În principal, câștigurile din întrecerile sportive m-au ajutat cel mai mult.

 Ați avut rezultate foarte bune și la tenisul de dublu, cu toate că ați avut cele mai bune rezultate la simplu, în funcție de ce mai degrabă contează, de coechipier, contează să ai un anumit tip de coechipier sau ține de profilul dumneavoastră ca sportiv?

În primul rând este vorba pe ce anume te focusezi, la mine principalul obiectiv a fost să joc simplu, asta mi-am dorit, ăsta a fost visul meu, să fac performanță în cea mai grea probă din tenisul masculin. Dublul l-am privit ca pe ceva complementar, o competiție unde puteam să fac antrenamente, unde puteam să mai câștig și alte premii, puteam să cunosc sportivi diferiți. Am avut rezultate bune și la dublu, am jucat cu Horia Tecău, cu Andrei Pavel, cu Florin Mergea, am două titluri importante la dublu, a fost o experiență frumoasă.

 V-am văzut pe teren relaționând foarte apropiat și cald cu copilașii, e greu de lucrat cu copii mici?

Este greu, trebuie să ai o înclinație către această zonă, să ai acest feeling plăcut cu copiii pentru că de multe ori poți să-ți ieși din fire foarte ușor, poți să-ți pierzi liniștea, poți să te enervezi foarte repede, dar pentru mine vine natural, poate că și firea mea este mai liniștită, mai apropiată de copii, dar nu este ușor să relaționezi cu cei mici, să-i înțelegi, să fi apropiat de ei, să te pui în situația lor și să-i ajuți.

 Au și un nivel destul de începător.

Corect, da. Sunt lucruri diferite de marea performanță, nu pot să zic că mă regăsesc foarte bine în postura asta de a antrena copii relativ mici, dar începând acest proiect al Academiei este clar că am trecut și prin zona de a lucra cu copii la inițiere, să văd exact ce se întâmplă acolo și cu copii mai mari, juniori, sigur că-mi doresc să lucrez pe zona de performanță cu copii mai mari care merg în circuitul internațional, unde cred că aș putea să-i ajut cel mai mult.

 Dacă ar fi să închidem discuția noastră cu un motto care vă reprezintă sau cu ceva care considerați că vă definește ca sportiv sau ca om?

O să aduc aminte și de mottoul academiei care este “campioni pe teren, campioni în viață” pentru că un campion adevărat trebuie să fie mai întâi campion în viața personală, în afara terenului ca să poată fi un campion și pe teren.