Loading the player...

 lifestyle

Cum arată viața de după un milion de euro pe zi?

Canal 33 este noua statie de televiziune de business a Romaniei. Este o statie afiliata CNN fondata de Alexandru Raducanu.

Descriere

R: Am privilegiul să fiu acasă la Octavian Radu, fondatorul RTC, unul dintre cei mai proeminenți oameni de afaceri ai României. Mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea de a mă afla aici acum și pentru a purta un dialog despre drumul dumneavoastră în lumea afacerilor.

Octavian Radu: Mă bucur și eu să ne revedem după atâta timp.

 

R: În anul 2007-2008 erați într-un vârf al succesului, conduceați un concern de peste 300 de milioane cifră de afaceri.

Octavian Radu: Aproape 300 de milioane.

 

R: Aproape 300 de milioane, în jur de 5000 de angajați, după dumneavoastră era Dumnezeu în ierarhia succesului și a puterii. Cum vă simțeați în momentul acela?

Octavian Radu: Când spui 5000 de oameni si 300 de milioane de euro cifră de afaceri, mă simțeam obosit pentru că trebuia să muncesc enorm. Spre deosebire de o afacere mare care are o activitate unică principală, unitară, eu am investit în anumite domenii în care atingeam cumva o cotă de piață dincolo de care nu mai puteam să cresc și practic inventam noi domenii, intram în alte firme astfel încât nu numai că aveam 5000 de oameni și afacerile acelea, ci și zeci de activități diferite, din toate domeniile, și servicii, și distribuție, și producție, și retail. Mult înseamnă mult din toate, dar bucuria o simți mai puțin decât munca. Munceam foarte mult, dar munceam cu foarte multă pasiune, asta țin minte, munceam de dimineața până noaptea. Nu țin minte că beam șampanie.

 

R: Sunteți și unul dintre oamenii de afaceri mai sofisticați, ați fost profesor la A.S.E., citiți cărți, mergeți la conferințe în străinătate, știu că sunteți membru în acel YPO (Young President Organization), o organizație foarte prestigioasă în lumea afacerilor.

Octavian Radu: Da, suntem 23000 de membri care avem un PIB de 6 miliarde, ceva de genul ăsta, împreună firmele și angajăm milioane de oameni.

 

R: Spun lucrul acesta pentru că sunteți și un mentor pentru România și d-asta mă bucur că sunt aici și că prin intermediul nostru puteți să transmiteți niște...

Octavian Radu: Tu-mi oferi acest privilegiu, ai zis de privilegiu la început. Dacă e să-mi amintesc de lucruri frumoase din perioada de activitate a mea, mi-ar ieși în evidență și le-aș povesti cu plăcere momente mai tinere decât mine și am avut un exemplu chiar acum două luni, am ieșit la masă cu un tânăr din Cluj, antreprenor de succes, are și el mai multe firme din domenii deosebite și mi-a zis “băi, Radu, eram în liceu sau în facultate, mă uitam la tine și ziceam că așa aș vrea și eu să fiu”. Și lui, un exemplu concret, dar și altora le-am dat curajul să încerce, cred că o să abordăm și noi astăzi, până la urmă primul și cel mai important pas este să încerci ceva și dacă mă întrebi pe mine, mai curajos decât mine ești tu, ești într-un domeniu extrem de competitiv, cu jucători mari și tu iată că reziști, tu ești un exemplu la fel de bun, cum trebuie să lupți, să crezi și cred că mulți te-au declarat mort demult și iată că suntem aici, cu lumini, cu camere.

 

R: Și cu tine ca invitat, unul dintre cei mai proeminenți oameni de afaceri.

Octavian Radu: Eu ca eu, telespectatorii, ascultătorii contează cel mai mult.

 

R: Contează totuși și scara, iar scara la care ați dezvoltat afacerile a fost foarte mare și ce este cel mai important este că oamenii au văzut această dezvoltare prin competență, prin know how, pentru că vedem în topul Forbes și alți oameni care au avut o conjunctură favorabilă, contracte cu statul.

Octavian Radu: De acord. Conjunctură am avut și eu, incontestabil, pentru că pe mine 1989      m-a prins în Germania, aveam deja  o experiență occidentală care a contat foarte mult, aveam niște relații foarte bune din perioada anterioară, aveam și voința, în Germania, în 1987, când trăiam din ajutor social, mă gândeam oare eu ce business o să fac. Vine și de la mine, dar vine și din conjunctură. Într-adevăr, am evitat afacerile cu statul. În glumă spun că nu mă pricep la afaceri cu produse puține și marje mari.

 

R: Dar așa s-au făcut banii în România.

Octavian Radu: Eu spun categoric nu, pentru că sunt mii și mii de antreprenori, zeci de mii, am citit acum că sunt 11000 de milionari în România, presupun că majoritatea sunt antreprenori.

 

R: Informații din zona bancară, bănuiesc.

Octavian Radu: Da, dar sunt zeci de mii de antreprenori care muncesc serios, care-și câștigă traiul printr-o activitate onestă, creativă. Din păcate, sentimentul că de fapt s-au făcut mulți bani din șmecherii provine din faptul că cei care au făcut sunt mult mai mediatizați. Am văzut acum că a câștigat, nu-l cunosc personal, tocmai d-aia mă bucur să-l dau ca exemplu, premiul antreprenorul anului la Ernst&Young, un tânăr pot să spun, eu am 56 de ani, bănuiesc că el are spre 40, care produce farfurii, veselă pentru IKEA în principal și dacă citești istoria, din 1990, cum a început, a făcut un cuptor care de fapt nu a mers, e fascinant să vezi. Nu auzisem de el, am înțeles că are 200 de roboți, am și eu vreo 30-40 de roboți la Sibiu, deci știu ce înseamnă, cu proiectare, cu software. De ce vreau să-l dau ca exemplu? Pentru că nu auzise nimeni de el, este o poveste ca la manual.

 

R: Vinde porțelan în China, așa ceva este de domeniul S.F.-ului.

Octavian Radu: Când lucrezi cu roboți nu mai contează unde le...

 

R: Spune că robotul nu doarme, nu mănâncă, nu are probleme personale, doar fabrică.

Octavian Radu: Este un exemplu și ca el sunt mii și nu au nume, el a avut nume că a avut Ernst&Young grijă să-i dea un nume public. Ca el sunt mulți, mai mici, mai mari, fie că ai un service auto, fie că ai o brutărie, fie că ai un magazin, îți riști banii tăi, muncești de multe ori mai mult decât cele 40 de ore care sunt timpul de muncă regulat. Oameni de care nu se vorbește, vorbești tu, vorbești puțin, la televizor mediatizați sunt cei la care te refereai tu. E nedrept pentru miile de oameni să fie judecați după câți sunt. Dacă-i enumerăm pe ăștia 10 am c-am terminat, nu mai știm alții. Ei sunt zeci de mii.

 

R: Ați avut un simț al banului încă de tânăr sau al comerțului?

Octavian Radu: Cred că da. Dacă stau să mă gândesc, cred că da. Am avut în familie cu siguranță un unchi, mama, să zicem la nivelul epocii socialiste când afacerile cu comerț se numeau speculă și intrai la pușcărie, să spunem că era ”descurcăreț”. Mama găsea mereu soluții în orice situație și un unchi care chiar a făcut speculă să zicem.

 

R: Dar era forma vremurilor de a duce o viață mai bună.

Octavian Radu: Am avut tot, că pot să compar cu tata care nu avea deloc. Tata era ca și formație un birocrat perfect în sensul pozitiv al birocratului, că oamenii nu uită că avem nevoie de o anumită birocrație, o birocrație excesivă sau nesimțită cum am avut acum un caz revoltător, de un judecător pe care n-a vrut să ne înscrie o asociație, YPO, în România și ne-a dat înapoi de două ori;  un motiv, de exemplu, că aveam un act bilingv în care limba română predominantă și voia traducerea părții engleze, dar nici nu contează ce e în engleză, nu, ”30 de zile”, ne facem de rușine. Omul ăsta când se duce acasă, el nu-și iubește țara, nu-și iubește meseria, nu se iubește pe el? Cum poți să fii așa? Este îngrozitor, trăim în două țări în care unora pe lasă și unora nu le pasă. Aici e problema, corupția este o problemă mai mică, incompentența și lingălaia, asta cred că ne omoară mai mult ca orice.

 

R: Sau acel sentiment de atotputernicie a funcționarului care știe că în pixul lui stă decizia.

Octavian Radu: Este lipsă de educație și e lipsa de smerenie. Vorbeam de exemplu cu jurnalista cu blogul care a mers să ia interviu ambasadorului nostru, ei nu se comportă ca niște demni servitori ai țării, cum eu sunt servitorul firmelor mele. Eu merg acolo la serviciu, să servesc, eu le spun directorilor mei tratați-mă ca pe un consultant, eu sunt aici să vă ajut pe voi când simțiți nevoia, eu sunt unul, ei sunt mulți. Nu simt lucrul ăsta deloc, dar și noi nu-i plătim corect. Vrei un stat, vrei democrație? Democrația nu e pe gratis, partidele trebuie să fie finanțate de la stat, astfel încât un tânăr să poată să-și aleagă o carieră, să fie un demnitar. Un demnitar al statului român nu poate să-și permită să-și cumpere un costum? Și noi greșim. Când vine unul să zică noi mărim salariile la demnitari, ”tot ăștia să câștige”? Da, dar cum vreți să schimbăm? Nu poți făcând același lucru să te aștepți că rezultatele vor fi diferite și nu poți să te aștepți că din senin, de la zânuța Măseluța, ei se transformă. Ei nu se transformă. Știi și tu că ai o vârstă, nu ne mai schimbăm. Trebuie să vină tineri. Un tânăr care îmi trimite pe Linkedin un C.V. și care-mi spune că ar dori să lucreze la firmă la noi, ar trebui, același tânăr, să vrea să lucreze și la stat. Cine se duce la stat? La stat se duc unii care nu-și pot permite în altă parte și care din start sunt dispuși la, dacă-s cât de cât competenți, să fure. Noi, prin sistemul pe care l-am creat, perpetuăm un sistem corupt. Am avut “n” încercări și cu guvernul privat, după Colectiv și după #rezist, intrați în partide cei mai tineri decât mine. Nu merge de pe o zi pe alta, o firma am făcut-o de pe o zi pe alta? Am început și eu cu mutări de mobilier, bine, nu era firma mea. Vezi cum patinăm în politică? Dacă eram în Germania nici nu vorbeam de politică pentru că nu simți, politicul face regulile și stă deoparte.

 

R: Ați creat un sistem original, ați creat o corporație și în același timp un grup antreprenorial.

Octavian Radu: Eu am o reținere cu ”original”, îmi aduce aminte de o persoană care a folosit modelul original, prin 1989. Totul era original la noi. Eu am preferat să copiez, eu sunt un om foarte creativ, dar am mai mare încredere în soluții care s-au dovedit. Să mă apuc eu să inventez roata?

 

R: De aceea ați luat și francize pentru unele business-uri.

Octavian Radu: De exemplu, n-ai cum să te bați cu achiziții. Creativitatea la noi la firmă consta în a adapta modele de afară la condițiile din România. De exemplu, dacă vrei să faci un azil pentru bătrâni, trebuie să înveți cum să faci un azil pentru bătrâni, cum trebuie să pui mânerele la toaletă, cum trebuie să pui liftul, cum trebuie să așezi camerele, astea trebuie să înveți de la ăia care fac de zeci și zeci de ani. Trebuie să adaptezi nivelul de cost cu așezare, locație, marketing la clientul din România, la puterea lui de cumpărare. Îți dau un exemplu, putem să luăm orice exemplu, din orice domeniu, dar întâi te uiți cum au făcut-o alții, că o fac demult și sunt băieți deștepți, ei au tot avut timp să perfecționeze și pe urmă vezi dar merge așa și la noi sau trebuie puțin adaptat? Ăsta e jobul meu, să văd ce nevoi sunt și asta e greșit de multe ori, de foarte multe ori, dar asta nu trebuie să sperie pe nimeni.

 

R: Ați avut vreun domeniu favorit? Pentru că ați intrat în foarte multe zone.

Octavian Radu: Aș putea spune că nu. Eu sunt un om foarte curios. Anca, soția mea, râde mereu de mine ca-s curios mai rău ca o femeie.

 

R: Și afacerile sunt niște zone de explorare.

Octavian Radu: Exact. Nu poți să înveți ceva mai frumos, poți să citești despre ceva ca atunci când trăiești ceva. Am fost în atâtea domenii, am cunoscut atâtea produse și atâția oameni și a fost o bucurie de a învăța continuu. Firea mea nu este răbdătoare să fac mereu același lucru, atunci săream la altceva și pe bancheri îi deranja, poate că pe bună dreptate. N-am răbdare.

 

R: Știți că se spune că oamenii mai puțin inteligenți sunt mai de succes în afaceri, e puțin o glumă, dar are și o parte de adevăr, în sensul că, dau un exemplu, un ins care avea un fast food și i-a venit ideea să ofere gratuit cartofii prăjiți și i-a oferit gratuit timp de 30 de ani, iar după anul 6-7-10 a început să aibă foarte mult succes cu această treabă pe care a perpetuat-o timp de zeci de ani. Un om inteligent încearcă o idee 2-3-5 luni, nu are suficient succes cu ea și spune nu-i nimic, mai am 100 de idei și sare la alta. Trebuie să dai o anumită alonjă de timp unei afaceri în opinia dumneavoastră?

Octavian Radu: Să le separăm puțin. În primul rând eu nu cred că pentru a avea succes trebuie să fii superinteligent, cred că trebuie să înțelegi lucrurile, dar nu-ți trebuie un IQ de nu știu cât. Trebuie să ai viteză de comunicare, de empatie cu angajații, de forță de muncă, de analiză, sunt tot felul de calități de care ai nevoie, unii au mai mult o anumită calitate, mai puțin alte calități, de aceea în România există o tentație elitistă, inteligența este puțin over rated încă din licee. Alonja de timp depinde de la business la business. În retail, de exemplu, având analiza unui magazin nou deschis, dacă merge sau nu, dacă-l păstrăm sau îl închidem, are loc nu mai devreme de 15 luni de la deschidere, de regulă și mai mult. De ce? Trebuie să ai un an întreg, trebuie să ai o suprapunere de 3 luni din cauza sezonalității ca să poți compara anul ăsta cu anul anterior. Deschiderea inițială e nerelevantă și atunci 2-3 luni trebuie să le dai deoparte. Dacă n-ai răbdare să stai un an și jumătate, doi ani... un exemplu. Sunt alte exemple în care trebuie să stai mai mult.

 

R: Întotdeauna ați pornit afaceri cu capitaluri proprii sau ați lucrat și cu capitaluri de la bănci sau din alte surse externe?

Octavian Radu: Inițial am început cu capitalul propriu pentru că banca nu-mi dădea niciun ban, după care am crescut foarte mult în anii ’90 și în principal prin credit furnizor, deci prin capital de lucru atras uneori la limită - înainte de a fi spus Băsescu că ”aici sunt banii dumneavoastră” - chemam furnizorii din Germania, le arătam că am luat o hală, am luat 3 camioane, ”aici sunt banii voștri. Mai așteptați, nu pot să vând marfă dacă n-am hală și dacă n-am camioane, n-am bani de investit și ăștia nu-mi dau”. Am început încet-încet și cu băncile. O afacere nouă nu există în sensul bancar pentru că ei când îmi dădeau credite - asta m-a și distrus după criză - mi le dădeau cu garanții încrucișate, practic chiar dacă banii intrau într-un business nou, ei erau garantați de business-urile vechi, plus de mine personal. Răspunsul este și da, și nu. În principiu era capitalul meu care stătea în spate și care garanta demarajul.

 

R: Care a fost momentul de declic în care ați ajuns suficient de sus, suficient de așezat încât băncile să înceapă să vă finanțeze? Vorbesc din perspectiva unui antreprenor, când să se aștepte că încep băncile să-i dea o șansă?

Octavian Radu: E foarte simplu. În primul rând depinde de mood-ul băncilor, în 2007-2008 trăgeau ele de mine să-mi mai dea bani. Să revenim la când, sunt tineri care au impresia că este o necunoscută. Nu este o necunoscută. Unii oameni uită uneori, cu toate că e banal, nu-ți dau banii lor, îți dau banii deponenților. Mama mea, pentru înmormântare, și-a pus niște bani la bancă, banii ei și ai altor pensionari, ai altor oameni care și-au pus bani deoparte pentru bătrânețe, pentru mai știu eu ce. Băncile trebuie să fie responsabile, de multe ori se reproșează băncilor că nu finanțează noi întreprinderi. Ei nu sunt antreprenori. 1) Pentru asta, în occident există venture capital, există venture investor care riscă banul lui și atunci o bancă trebuie să dea bani în momentul în care există o probabilitate foarte mare că acela care a luat banii are un flux de venituri constant care să-l ajute să plătească înapoi. 2) Îți trebuiesc garanții, dacă nu-ți mai merge jucăria venim să-ți luăm apartamentul soacrei. 3) Așa, ca o cifră, băncile consideră în general că un multiplu de 3-3.5, unele poate și 4, din EBIDA este un nivel rezonabil de îndatorare, dar coroborat și cu vechimea business-ului. Cum constați că ai un flux constant de venituri? Te uiți în urmă, în viitor nu poți să vezi nimic, poți doar să-ți imaginezi.

 

R: Ca cifră de afaceri contează pentru bancă?

Octavian Radu: Nu știu. Eu nu mai am demult cifre mici ca să știu, bănuiesc că și la cifre mici băncile dau credite mici. Văd mereu reclama BT-ului, banca micilor întreprinderi, sunt convins,  dar nu pot să vorbesc din experiență personală, n-a fost cazul meu. Sunt convins că dacă îndeplinești garanție-flux de venituri constant-EBIDA constanta, deci EBIDA este profitul înainte de taxe și amortizare, de regulă cash flow-ul liber pentru dobânzi și taxe. Dacă ai EBIDA constant, îți poate da de 3-4 ori fără probleme, probabil.

 

R: Apropo de taxe, cum apreciați nivelul de taxare al afacerilor din România?

Octavian Radu: Știi foarte bine că e foarte jos, nu pot să înțeleg oamenii care se plâng de taxare.

 

R: Deci n-a fost pentru dumneavoastră niciodată asta o problemă.

Octavian Radu: Știi cum e? E o problemă când plouă? Deschizi umbrela și treci prin ploaie. Despre ce vorbim? Vrem o țară fără taxe? Nu există așa ceva! Ce înseamnă problemă? Până la urmă probleme apăreau și erau grave de exemplu când din cauza hiperinflației îți puneau impozit pe inflație, adică profit care nu era profit. Dacă îmi calculam profitul într-o valută constantă, în dolari, știu nenumărate firme care n-aveau niciun profit, în lei - din cauza hiperinflației - apărea că a avut nu știu ce profit și pentru asta trebuia să plătești impozit. Aia a fost o perioadă neagră, acum principala problemă la taxe - pe care am resimțit-o mult în trecut, acum am cam ieșit din toate domeniile în care resimțeam asta - e evaziunea și statul chinuind oamenii, și pe mine mă chinuie uneori, de 20 de ani plătesc, mai greșește cineva, hai s-o tratăm. Evaziunea este uriașă, la cât colectează Bulgaria și cât colectăm noi, avem dimensiunea evaziunii. E simplu. Dacă vedem acuma că veniturile din TVA, dacă retail-ul a crescut cu 18% și TVA-ul a scăzut doar cu 1% din 20 înseamnă 5%. Să zicem că din creșterea de 17% o parte este cu TVA redus, încasările ar trebui să fie cu 7-8 procente mai mari. În ianuarie-februarie a fost mai mic, evaziune mai mare decât anul trecut. Ceva s-a întâmplat, evazioniștii se simt bine acum. De ce mă afectează pe mine? Mă afectează din două motive: 1) la modul general, cum te afectează și pe tine, n-avem șosele, n-avem școli, n-avem spitale, n-avem nimic sau sunt cum sunt, dar mă deranjează direct atunci când sunt în competiție cu o firmă care face evaziune fiscală pentru că e mult mai competitivă, nu poți să reduceri costurile mai bine decât neplătind taxe la stat. A doua chestie proastă și care stimulează - acum vorbesc în defavoare personală - și favorizează plata la negru, încă foarte răspândită după câte știu eu, e reprezentată de diferențe mari între taxarea angajaților și taxarea patronilor, a PFA-urilor ș.a.m.d., ai o taxare aberant de joasă pentru un patron de micro-întreprindere și foarte mare pentru un angajat și asta duce la tot felul de scamatorii pe care unii le fac că sunt nevoiți, alții le fac că așa le e firea, dar care crează distorsiune în concurența loială pe piață. Eu îmi plătesc angajatul pe carte de muncă și altul îl plătește la negru, n-am nicio șansă, trebuie să închid. Suntem într-un cerc vicios. Din domeniile în care există evazioniști dispar toți comercianții corecți. Le știm cu toții, le știm de la televizor, le știm și din viața privată, nu vorbesc acum de un bar pe plajă când s-a dus Antifrauda cu 100 de mașini la care i-au costat mai mult pe ei. Nu zic că amărâții ăia ar trebui să facă evaziune, să nu înțelegeți greșit, dar lipsește combaterea marii evaziuni, care este cunoscută de peste 15 ani – din Cațavencu, din Adevărul, din toate ziarele – care s-au ocupat de legume și fructe, de IT. Eu am ieșit din IT din cauza asta. Multe firme aveau firme interpuse care nu plăteau TVA. N-am rezistat, o firmă de 60 de milioane și n-am rezistat. Probabil în domeniul meu atunci – ProCA se numea – era cea mai eficientă firmă, vindea cu o marjă de 7-8%, brută, eu reușeam să țin cheltuielile în 6-7%, alții poate aveau 8-9%, eram mai bun decât ei. Dacă ei făceau 5% din TVA, eu eram pe minus și ei erau pe plus. Sunt domenii, o repet, în care un om, o întreprindere onestă, nu are ce căuta. N-ar funcționa fără o protecție, eu nu pot să-mi închipui când văd cu câtă tenacitate mă verifică uneori la niște chestii penibile, nu zic nimic, foarte corect, dar când văd asta nu pot să-mi imaginez că n-am putea și pe ăia.

 

R: Vedem cum sunt controlate băbuțele cu zarzavat, amendate.

Octavian Radu: Am înțeles că n-a fost adevărat cu băbuța, e neclar. Oricum, fenomenul acesta este. Exagerări uneori. E un film foarte frumos, cu Birlic, avea o cârciumă, a măritat-o pe fiică-sa  și au mâncat toată brânza. Nu știi filmul? Birlic era unu din ăsta rău, au venit să-l controleze. Ei mai aveau vreo 3 putini de brânză din vreo 20 și le roteau, ăla a cântărit 3 de 6 ori fiecare și a adunat tot satul și cu mânie au lipsit 250 de grame. Luase 15 putini. E o comedie, dar când se întâmplă în realitate îți vine să plângi.

 

R: Mulți oameni care răsfoiesc topul Forbes, topul Capital și se uită la oamenii de afaceri de acolo, visează un life style foarte opulent. Știu că, cel puțin într-o perioadă, pe dumneavoastră nu v-a tentat niciodată zona asta, conduceați o mașină de foarte mulți ani și nu exagerat de scumpă, în general nu v-am văzut tentat de achiziții foarte costisitoare în zona personală, totuși a fost vreo zonă în care ați făcut cheltuieli personale mari?

Octavian Radu: Dacă e să o întrebi pe soție, exact în domeniul business-ului. Am stat și m-am uitat. Situația mea în care am fost în 2009, să nu am din ce să plătesc școala copiilor, după ce  făcusem 15 milioane de euro profit cu un an anterior, făceam milioane de ani de zile, am descoperit-o la mulți alții. Paternul este foarte simplu, apropo de modestie, nu pot să spun că-s modest, mașina mea e mare, dar e veche, a făcut 8 ani anul ăsta, m-am gândit să o schimb și m-am uitat să văd cât iau pe ea, cât mă costă una nouă și mi-am zis ”de ce, e bună, merge, e frumoasă”. Diferența este cum câștigi banii, în ce ești. Nu zic că dacă ești politician și pui mâna pe niște bani la negru pe ăia trebuie să-i spargi, nu poți să-i scoți în economia transparentă, trebuie să te duci în Dubai, probabil, să faci baie în șampanie. Pe vremuri scoteau, azi nu mai poată să scoată nici din Elveția, de nicăieri. Chiar și un avocat, el nu poate să investească în business-ul lui, atunci el e mai mult tentat, punând niște bani deoparte, să-și permită niște lucruri. La mine e mult mai complicat și la mulți antreprenori care sunt în producție, în distribuție. Eu văd la fiica mea și la ginerele meu, trăiesc nu zic într-o sărăcie, dar văd cum se uită tot timpul că aia e 2 euro, că dincolo e mai scump cu 3 euro, comandă nu știu pe unde, te gândești că banii pe care-i dau pe un Mercedes pot să-mi mai iau, de exemplu acum 20 de ani, încă un utilaj? Cum să-mi dau eu banii pe o mașină când am clienții la poartă, țipă toți, putem să creștem business-ul și eu n-am bani și de una, și de alta și oricum n-ai de toate niciodată. Casa asta a fost o excepție, am zis că rămâne peste generații.

 

R: Puteți da o cifră la cât o estimați?

Octavian Radu: Casa?

 

R: Proprietatea.

Octavian Radu: Terenul teoretic cred că e mai scump decât casa, dar valoarea casei este intimitatea familie. N-aș putea să o cumpăr cu mai mulți bani decât ai, n-aș putea-o vinde, aici e casa. Îți dau un exemplu, e un hectar aici, 10.000 mp, am dat 20 de dolari pe metrul pătrat, extrem de puțin, deci 200.000 dolari. În boom, în 2008, în jurul nostru se vindeau terenuri cu o 1000-1100 chiar, deci 10 milioane. Eu am spus-o de multe ori, multe lume mă întreabă, în interviuri și personal, aceeași nevastă, aceeași copii, dimineața aceeași cafea, aceeași terasă. Că e 20.000 sau că e 10 milioane, e o abstracție, irelevantă, ea nu este de vânzare. Dacă aș vinde-o ca să-mi plătesc o datorie, atunci da, poate încerc să obțin 2-3 milioane și m-aș oftica să o dau cu un milion. Ea nefiind de vânzare, fiind casa în care trăiești, e nerelevant.

 

R: Vă atrag banii cash sau mai degrabă cifrele electronice?

Octavian Radu: Eu n-am fost niciodată un om al cash-ului și când România era a cash-ului, eu aveam pe cineva...

 

R: Care căra sacoșele cu bani.

Octavian Radu: La început era prietenul meu, Călin, căra un rucsăcel cu bani. La mine plătește soția, asistenta, partenerul, ei decontează, eu nu am chei, portofelul meu e mititel, în card e o  rezervă suficientă. Nu sunt un om al cash-ului și nu-mi place să țin chestii în buzunar, nici ceas nu mai port, am purtat un timp, nu mai am nimic care să atârne.

 

R: Cum a fost momentul ăla, îmi imaginez că trebuie să fi fost foarte dureros și poate a schimbat ceva în dumneavoastră, în 2009 când v-ați trezit în situația în care să nu puteți să plătiți taxa de școlarizare a copilului? Ce a produs acest moment?

Octavian Radu: O serie întreagă de regrete și reproșuri mai mult sau mai puțin. M-am ținut relativ redus cu reproșurile pentru că am considerat și atunci, și acum și întotdeauna că eu am procedat rațional corect. În contextul din 2006-2008, nu aveam motive să procedez altfel, aveam de încasat de la firmele mele tot profitul, am vândut firmele și profitul l-am reinvestit, aveam de încasat datorii de 20 de milioane, nu mai știu. Firmele făceau 1 milion de euro afaceri pe zi, era suficient să întârzii plățile o zi și scoteam 1 milion din firmă. De ce să scot 1 milion din firmă? Era absurd. Ce să fac cu el? Eu stau cu credite la bancă să fac depozit? D-aia nu am avut niciun ban deoparte. Nu mi-am reproșat foarte mult, dar am avut și o parte pozitivă. Partea pozitivă, am avut brusc mai mult timp, îmi aduc aminte că în 2009-2010 am început să ascult muzică din nou, înainte nu mai aveam timp, dacă dai drumul la muzică, nici nu o auzi când lucrezi. Eu îmi asumam deciziile – închideri, reduceri de magazine, reduceri de personal – și pe urmă nu mă mai implicam, îmi luam eu partea psihică, îi ajutam pe ei să nu aibă reproșuri, e foarte greu să dai pe cineva afară cu care ai lucrat, pe care l-ai format, ai investit în el, să închizi un magazin la care ai muncit luni de zile să-l deschizi.

 

R: Luați dumneavoastră decizia și îi lăsați pe ei să o implementeze.

Octavian Radu: Eu mă retrăgeam ca să mă protejez eu, să nu mă distrug. Era foarte greu, mai plângeam uneori, dar trecea. Eu plâng și la filme, deci nu e ceva foarte grav. M-am îndreptat mai mult spre familie. De exemplu, copiii care au trăit pe pielea lor – cei doi mai mici – am afirmat tot timpul că ”voi n-aveți probleme cu școala”, să nu le creem un stres, toată lumea trăia în stres atunci. Am rezolvat niște probleme minimale – casa, școala copiilor. Astea mi se păreau minimale. I-am zis Ancăi, de aici pot să muncesc, pot să mă angajez, mai în glumă, mai în serios ziceam că merg și fac taxi în Viena. Mi-era clar că nu ajungeam acolo că mă plăteau băncile să mai rămân dacă era să plec. Eu nefiind atașat de bani și de lux, m-am liniștit în momentul în care am avut asigurat că nu ne dă afară din casă și am restructurat toate creditele cu băncile, mai am una acum și trebuie să o termin și p-asta. Eu mi-am făcut jobul si când am fost în sus, și când am fost în jos. Prima întrebare a ta a fost cum eram eu când eram sus. Nu eram, munceam, când am luat-o în jos, munceam, sunt Taur, născut pe 1 mai, ziua muncii, Taurul muncește și n-am luat-o personal, am avut noroc, super, am avut ghinion, nasol, mi-am văzut de treabă. Am avut viață normală, chiar parțial mai bună datorită faptului că nu mai munceam așa de mult.

 

R: Ați intrat în domenii noi în ultimii ani?

Octavian Radu: Noi e un fel de a spune, da. Păi în primul rând n-am mai prea avut bani, să intri în lucruri noi nu prea mai poți fără bani. Am avut acum o oportunitate, m-am mai și împrumutat și am cumpărat două firme de poștă, zilele astea așteptăm să semneze Consiliul Concurenței.

 

R: Intrați în zona curieratului sau a poștei private?

Octavian Radu: Deocamdată, poștă privată, curieratul e o idee, nu știu, nu am făcut un calcul. Nu merită, că-ți trebuie masă critică, deci FAN-ul și Cargus-ul sunt atât de departe încât nu știu dacă are sens. Vedem, peste jumătate de an, un an, vedem. Deocamdată facem poștă, există în toate țările. Sper, dacă și Poșta Română își face treaba mai bine, oamenii să aibă din nou încredere în poștă și să avem volume mai mari. În Austria, de exemplu, cu populație jumătate cât România - să duci plicuri în Austria chiar e frumos, ajungi în câteva ore de la un cap la altul - face poșta 3 miliarde rulaj, din  care 60 și ceva la sută din plicuri. În România, cred că poșta face 200 și ceva de milioane rulaj, de 15 ori mai puțin și în principal bănuiesc că au venituri financiare mari din livrarea pensiilor.

 

R: S-au și redus foarte mult zonele acestea de facturare pe hârtie care era un business foarte mare, la utilități...

Octavian Radu: La utilități nu s-a redus. Se reduce treptat, dar nu foarte mult. Sunt foarte multe care din punct de vedere legal ar trebui să le trimită pe hârtie și unii o fac, alții nu o fac. Țările civilizate folosesc încă multă hârtie și multe plicuri.

 

R: Din zona RTC v-a mai rămas dragostea pentru hârtie.

Octavian Radu: Asta nu înseamnă că eu încă citesc cărți tipărite pe hârtie, am de 10 ani Kindle. Puțini români înțeleg că Kindle nu este un Ipad sau vreun smart device, că e făcută ca să citești și e făcută foarte mișto.

 

R: Mie-mi place foarte mult că am acces instantaneu la orice carte din lume, nu trebuie să aștepți să mi se trimită prin poștă, la unele cărți costă mai mult să plătești transportul decât cartea.

Octavian Radu: La cât de puțin citim, asta e cea mai mică... Citesc mult mai ușor, ai lumina de fond, citesc în pat fără să deranjez soția, are 100 de grame. Ăsta e cel mai mic avantaj, am biblioteca, la câte cărți apuc eu să citesc, aș citi mai multe dacă aș putea.

 

R: În ce limbi citiți?

Octavian Radu: În germană, citesc biografii, economice, citesc reviste în engleză și în germană, citesc Harvard Business Review, de exemplu, cu întreruperi, la un moment dat te saturi, citesc presa germană - Spiegel, Focus, mă uit la Dragoș Pătraru și la Vax populi ca să nu uit în ce țară trăim. Se vede că nu e fake, oamenii ăia: ”care este capitala României?”, ”zi tu unde a fost Revoluția?” - este prea autentică să se prefacă că nu știe. Te duci acum să filmezi din turnul IMB, vezi o populație, dacă te duci la țară, la vax populi vezi altă populație, noi nu putem să vorbim de aceeași Românie. Am văzut un reportaj la o televiziune germană, un antreprenor neamț care era în IT zice eu am aici angajați cu o mie și ceva de euro, n-au experiență, au ieșit din facultate, e IT, e bătaie pe ei, o mie și ceva de euro. Mergi la spital, femeie care are 20 de ani experiență, care lucrează în schimburi, care șterge mizerie după noi, 200 de euro. Nu e aceeași Românie.

 

R: Cum plăteați oamenii? V-ați schimbat filosofia apropo de a calibra motivația?

Octavian Radu: În anii ’90 era simplu, îi plăteam mult mai mult decât îi plăteau celelalte firme pentru că aveam de unde, aveam profitabilitatea foarte mare și pe măsură ce au venit multinaționalele și a crescut nivelul de salarizare în România, e un chin. Aici ai mai mulți stakeholderi, furnizorii vor prețuri cât mai mari, tu vrei să le dai cât mai puțin, clienții vor discount-uri, vor pachete, tu încerci să mărești marja dacă poți, patronul vrea și el profit. Am înțeles că-ți trebuie la formularul 088 să declari că ai bani din care să susții firma. Copii, domnilor de la ANAF, firma e ca să producă bani, nu ca să primească bani de la patron și angajații vor salarii cât mai mari. Nu merg toate, nu poți să le dai furnizorilor prețuri mari, clienților să le dai reduceri, salarii mari și să măi rămână profit, este un balans în care încercăm să ținem un echilibru, dar nu e ușor. Multe firme, de exemplu, 4% EBIDA și 1-2% profit net, în condițiile în care ai 20% – să zicem – fond de salarii, o creștere de 5% care când aud când vine Olguța și plusează, ”50, dublu, triplu, mai dăm ceva, mai dăm și un miel”. La mine, 5% este la limita cât a nu mai fi profitabil și ne punem problema la fiecare majorare de salariu minim, în primul rând, s-a întâmplat și nu numai la mine, la mulți colegi antreprenori și firme CEO, pentru că am fost obligați să mărim salariul minim și n-am putut să creștem tot fondul de salarii, mulți au rămas pe loc, a ajuns un șef de magazin să câștige doar cât un vânzător, ăla vine mai devreme, pleacă mai târziu, lucrează cu pasiune. N-am avut de unde și am putut, odată prin creșterea productivității muncii, prin creșterea cifrei de afaceri,. Creșterea productivității muncii înseamnă uneori tehnologizare, dar uneori înseamnă mai multă  muncă, un poștaș câștigă acum dublu și noi încasăm mai puțin față de acum 5-6 ani. N-ai cum altfel decât poștașul să ducă dublu.

 

R: Sunteți un om al brand-ului, credeți în puterea brand-ului ca principal vector în succesul unei afaceri sau mai degrabă credeți în alte elemente cheie?

Octavian Radu: Cred într-o grămadă de elemente cheie, dar care în final se sumarizează în brand. Brand-ul nu e cum cred unii, o șmecherie de marketing, brand-ul este suma calităților produsului sau serviciului respectiv, nu poți să minți consumatorul mult timp, adică să creezi un gap între ce vinzi și ce lași impresia că vinzi. Prin brand, noi folosim o prescurtare, în loc să spun un lung șir de calități, de exemplu Lacoste, n-am purtat decât trei brand-uri de tricouri, dar rezistă culoarea mai mulți ani, e ușor, absoarbe transpirația, are niște calități. Dacă n-ar mai fi așa, îți dau un exemplu, Paul&Shark, am terminat, nu mă mai regăsesc în acel brand. Brand-ul este important pentru că el transmite rapid, vizual, într-o secundă, o serie de calități cu care tu te identifici sau nu. De aceea brand-ul este extrem de important, pentru a comunica cu clientul. Trebuie să fie consistent cum se vinde brand-ul cu ce este produsul sau serviciul.

 

R: Pentru că suntem pe finalul emisiunii, pentru că ați rememorat un moment greu, să rememorați și unul fericit.

Octavian Radu: Care e cel greu?

 

R: Cel cu școala.

Octavian Radu: Cu școala? De exemplu, chiar tu ai zis la început că merg cu YPO la foarte multe conferințe, sunt scumpe, speaker-ii ăștia iau bani nu ca în România, sunt și buni, dar iau și bani mulți, un eveniment din ăsta costă mii de euro.

 

R: Zeci de mii, uneori sute de mii, depinde de anvergura speaker-ului.

Octavian Radu: N-am vrut să sperii, nu. Pe mine mă costă mii de euro. Bill Clinton când a venit aici, din câte știu, a luat peste 300.000 de dolari. Se adună 1000 si atunci e 300 de dolari, mai un sponsor, dar trebui să zbori, să-ți iei hotel. Asta e o fericire continuă, că pot să călătoresc și firea mea curioasă să pot să o alimentez cu ceva, să-i dau cunoaștere. Eu mă uit foarte mult și la documentare, la TED, mi-am pus în mașină un device și cum merg de aici până la restaurant e exact un TED din ăla.

 

R: Conduceți sau aveți șofer?

Octavian Radu: Am șofer pentru că am prostul obicei să beau un pahar de vin la prânz și am bunul obicei să nu conduc decât cu 0.0.

 

R: Dacă e să închideți cu un sfat pentru cei care ne privesc?

Octavian Radu: Cui te adresezi?

 

R: Antreprenorilor și zonei corporate.

Octavian Radu: Să nu renunțe niciodată, să-și facă planuri de afaceri, dar să nu se blocheze în ele. Planul de afaceri este ca o hartă, dar dacă ajungi și autostrada e închisă, o iei la dreapta, treci un munte, cauți alt pod. Îți trebuie o hartă, nu înseamnă că trebuie să se întâmple în realitate exact ca în harta ta. Dacă planul de afaceri spune ”monșer, n-ai nicio șansă”, gândește-te de zece ori înainte de a pleca la drum. Dacă nu-ți iese perfect, nu te opri, pentru că apar nenumărate greutăți dacă nu te gândești, apar nenumărate oportunități pe care nu ți le poți imagina înainte. Spui, știu un drum, mă duce undeva, nu risc brusc celebrul apartament al soacrei, n-a fost cazul meu, dar asta mi se pare la antreprenori, de aceea sunt foarte buni platnici. În momentul în care pierzi casa faci orice, știu oameni care făceau evaziune ca să plătească la Fisc, ceea ce e rău. Să nu renunțe, apar greutăți, dar apar și foarte multe oportunități și nu apar dacă nu pleci la drum. Cineva mi-a spus ieri, ”tu ai avut noroc cu asta, eu n-am avut” și fiecare a avut norocul lui, el n-a avut, dar e angajat la o firmă multinațională și stă în birou. Norocul nu vine pe acolo, trebuie să-ți asumi ceva înainte, trebuie să ieși în stradă, să urli “noroc, vino la mine!”.

 

R: Și la un moment dat îl vei întâlni.

Octavian Radu: Cum îl vei face și tu, o să ajungi ce era Money Channel, cel puțin. Avem nevoie, mă bucur că există ZF-ul, este un ziar foarte bun, dar canalul acela era relativ bun, era privit, ne cunoșteam între noi, foarte mulți antreprenori ne cunoșteam între noi prin Money Channel.

 

R: Vă mulțumesc pentru oportunitatea acestui dialog și sper să mai avem prilejul în viitor.Știu că foarte rar apăreți la televiziune și d-aia vă sunt foarte recunoscător.

Octavian Radu: Cred că al doilea după 5 ani.