home

Energetica Umană și fenomenele meteo extreme din România și din lume

Canal 33 este noua statie de televiziune de business a Romaniei. Este o statie afiliata CNN fondata de Alexandru Raducanu.

Descriere

Serghei Danisin, Președintele Centrului de Studii si Cercetări Frontale TARKSHYA 444 București – 2011 – 2017, explică relația dintre bioenergetica și emoțiile umane și fenomenele meteo extreme care se manifestă în anumite momente pe planetă. Serghei Danisin are un CV impresionant în ceea ce privește științele de frontieră a cunoașterii:

1-      Vicepreședinte al Scolii de Telepatie cu programul „Omul viitorului” Chișinău, Moldova – 1987 – 1990

2-      Prorector al Institutului de informații si documente administrative – 1993 – 1999

3-      Expert operator de sisteme complexe in Academia de Cercetări Frontale a creierului uman de la Moscova – 1990 – 2000 in programele Gold Way,  Inter special 2000, Strategia guvernară in colegiul Galactic.

4-      Președinte al Centrului de medicina experimentala, in cadrul laboratorului din Institutul de medicina generala, Ivanovo, Rusia – 1994 – 2000

▸ actual

Descriere

FAPTELE:

1.     Doi profesori de la Palatul Național al Copiilor, Iulian și Claudiu Cheleș, care predau karate, au folosit timp de câțiva ani peste 40 de articole plagiate pentru a-și vinde serviciile și pentru a face imagine clubului lor, Generația Cheleș. Articolele erau destinate unei cărți ce urma să fie publicată și care era promovată de ”Generația Cheleș”.

 

       Mai multe persoane s-au prins că lucrurile nu sunt în regulă și, din vorbă în vorbă, povestea a ajuns pe internet, generând dispute aprinse și reacții acide, majoritatea fiind de dezavuare.

 

3.     Frații Cheleș s-au certat cu o parte dintre autori, au mai șters din articole, le-au mai modificat, însă nu au recunoscut că ar fi făcut vreo greșeală. Atitudinea lor este aceasta:

Iulian Cheleș: Dacă un campion mondial începe sa scrie și el “Ana are mere” vine unul și altul scriitori care spun: stai domne ca a plagiat doar noi știm sa scriem “Ana are mere”!!!

Claudiu Cheleș: Dacă vrei sa ai succes trebuie sa și execuți.....acesta este secretul....nu acele articole care au fost scoase din anonimat,reinterpretate de un Sportiv cu scop educativ și de motivare a celor care vor sa citească!!

 

În continuare vă prezentăm opinia lui Ovidiu Jelea, care are ceva experiență și în antrenarea în Karate, sportivii lui având un palmares de 94 de titluri naționale, șase dintre ei fiind certificați cu 1 DAN – centură neagră de multiplul campion mondial WKF Luca Valdesi, membru în comisia tehnică pentru Jocurile Olimpice:

”Iulian și Claudiu Cheleș sunt profesori la Palatul Național al Copiilor, cea mai mare instituție pentru activități extrașcolare din România și ar putea fi o șansă reală la un viitor mai bun al noii generații, la a cărei formare contribuie substanțial, fără nicio îndoială, prin clubul lor, ”Generația Cheleș”.  Am intrat pe pagina lor și am văzut că profesorii sunt fericiți de aprecierea pe care o primesc articolele ”lor” din partea colegilor, a părinților și a elevilor și le promit că în curând va fi gata cartea la care lucrează și că le vor putea oferi autografe.  

Antrenorul unui copil rămâne în viața acestuia mult mai mulți ani decât un profesor din școală, care este nevoit de sistem să schimbe din 4 în 4 ani echipa. Uneori, când copilul practicant de karate dovedește talent și se dedică acestui sport, antrenorul îi rămâne alături din pruncie până când acesta devine adolescent sau adult, fiind, alături de familie, persoana cea mai prezentă în viața și destinul unui copil. Spre deosebire de profesorii de la școală, antrenorul de karate are de partea lui timpul și contextul pentru a deveni un real mentor.

La Palatul Național al Copiilor, pe care l-am putea numi, dacă ne-am referi la trăsătura ce exprimă cel mai bine copilăria, Palatul Național al Inocenței, mii de copii pornesc în viață luându-și primele lecții de la doi profesori – scriitori, care împărtășesc din experiența ”lor” de viață, folosindu-se de talentul ”lor” scriitoricesc. E atât de frumos totul încât e greu de rezistat tentației de a începe istoria celor doi profesori și a copiilor pe care-i formează cu ”a fost odată ca niciodată”, ca în povești. Pentru că realitatea de la Palatul Național al Copiilor pare desprinsă dintr-o poveste.

O poveste prea frumoasă ca să fie adevărată.

O poveste care nu este adevărată.

O poveste ce implică furt.

O poveste ce implică minciună.

O poveste ce implică prefăcătorie.

Definiția acțiunii de a plagia este: a-și însuși, a copia parțial sau total ideile, operele cuiva, prezentându-le drept creații personale, a comite un furt literar, artistic sau științific.

Toate articolele publicate de cei doi profesori pe pagina oficială a clubului Generația Cheleș sunt plagiate. Învățăturile despre principii de viață, despre valori, le sunt oferite copiilor și părinților acestora prin furt și minciună. Copiii și părinții învață despre performanță, despre onoare, despre viață, despre succes, despre încredere sau despre ce înseamnă să fii un profesor bun de la doi profesori care au furat acele articole și le prezintă ca fiind ale lor, asumându-și meritele și recompensele, ba chiar având de gând să scrie o carte folosind acele articole furate.

 

Toate textele despre principii de viață și valori sunt furate, pentru a se minți apoi în legătură cu ele.

Cuvântul înainte al cărții ce conține textele furate este și el furat.

Textul despre viața unuia dinte ei este și el furat, din povestea de viață a altei persoane.

Textul despre sacrificiile mamei este furat, fiind textul altei persoane despre mama ei.

Textul despre iubire dedicat soției unuia dintre ei este și el furat.

Peste 40 de furturi literare sunt folosite de frații Iulian și Claudiu Cheleș pentru a-și vinde serviciile.

Plagiatele se vor regăsi și în cartea cu prefață plagiată, deci vor fi transformate într-un produs ce va fi vândut.

 

 În cazul în care articolele vor fi șterse, la acest link veți putea studia toate dovezile plagiatelor și câteva print screen-uri cu reacțiile cititorilor mințiți: https://photos.app.goo.gl/NbgCwvv1YUdqgmPD6

Este o acțiune ușor de anticipat a celor care au fost prinși că au furat, să șteargă orice urmă, scăpând de dovezile ce-i pot incrimina. Consider însă că efectele anilor întregi de furturi și minciuni nu pot fi șterse așa de ușor, din motivele pe care le voi prezenta în continuare, în plus este important din punct de vedere juridic ca aceste dovezi să existe și să poată fi văzute de toată lumea.

Opiniile despre cât de grave sunt aceste 40 de plagiate vor fi, cu siguranță, foarte diferite. Unii vor fi scârbiți, alții vor fi jenați, alții vor fi revoltați, alții vor consideara că este un fapt banal, sau chiar normal în România, iar alții vor considera că, atât timp cât nu sunt implicați direct, nu îi privește.

Karateul este însă pe bani! Chiar dacă nu plătești direct la clubul fraților Cheleș, chiar dacă nici măcar nu ai copii, tot plătești!

Aceste furturi și minciuni, păcălirea a mii de copii români, sunt plătite și din banii tăi! Iulian și Claudiu Cheleș sunt plătiți din taxele și impozitele pe care tu le plătești statului. Poate să te intereseze sau nu, dar va trebui să accepți această realitate! La fel de real este și că atitudinea fiecăruia dintre noi în fața furtului și a minciunii face parte din contribuția fiecăruia la construirea României de mâine, iar România nu se va schimba ignorând lucrurile negative, ci îndreptându-le!

Cred că a minți sau a spune adevărul este o chestiune ce ține de respect. Dacă nu ai nicio problemă să minți o persoană, cu siguranță nu o respecți! În același timp, a accepta să fii mințit sau a nu accepta, ține de respectul de sine. Cu cât acesta este mai scăzut, cu atât cineva va accepta mai ușor să fie mințit.

Problema cea mai mare însă nu o constituie frații Cheleș ci efectul acestor minciuni asupra copiilor. Ei sunt în perioada formării caracterelor, în perioada visurilor, a idolilor. Sunt în perioada inocenței, a poveștilor prin care ajung să-și formeze o scară de valori ce, ulterior, va deveni identitatea lor. Și este complet absurd să ne imaginăm că ei vor rămâne intacți din punct de vedere emoțional atunci când vor descoperi (și vor descoperi cu siguranță) că mentorii lor, cei care sunt, alături de părinți, sursa lor sigură de adevăruri, de principii solide și de valori, au furat, au mințit și toată imaginea pe care le-au prezentat-o de-a lungul anilor, imagine care a devenit pentru ei un model de urmat, nu este decât o mascaradă falsă.

Copiii mințiți învață că minciuna poate fi o alternativă comodă, mai ales când ei sunt pedepsiți dacă sunt prinși copiind – de ce ar fi doar ei corecți? Scuza va fi întotdeauna la îndemână – profesorii lor de karate sunt dovada că așa se ajunge la succes, furând și mințind. Identitatea falsă le aduce succesul, sunt apreciați, respectați de părinți, iar exemplul lor este elocvent pentru copii - aceasta este calea. Vor învăța că nu este nicio problemă să renunțe la autenticitate, ba chiar și la visuri, fiindcă și acestea pot fi furate de pe internet. Ce sens are să se chinuie să devină ceva când pot mima că sunt deja, ce rost are să facă un lucru când îl pot fura? Iar acesta este primul pas spre abandonarea potențialului, spre a se priva singuri de ceea ce ar putea deveni.

Părinții aduc copii la karate fiind atrași și de partea educativă ce este asociată acestui sport cu originea în civilizația japoneză, însă se pot trezi că, în urma dezamăgirii cauzate de aflarea adevărului, copiii ajung să renunțe la toate calitățile pe care și le-ar putea dezvolta prin sport, transformând în trăsături de caracter exact antonimele lor. Activitatea ce ar fi trebuit să fie un factor favorizant al proceselor de dezvoltare devine astfel o unealtă a sabotării a mii de copii.

Hans Christian Andersen a scris o poveste despre un împărat căruia niște țesători șarlatani se prefăcuseră că-i țes niște haine frumoase pe care însă niciunul dintre apropiații împăratului nu le vedea, la fel cum niciunul nu voia să recunoască faptul că nu le vede, de teamă să nu pară prost. Hainele nu existau, șarlatanii se prefăceau însă atât de bine că țin în mână hainele invizibile, încât toți au ales să mintă și să spună că hainele inexistente sunt de fapt minunate, așa că împăratul a ieșit să se plimbe în fundul gol prin piață, admirat de cei care nu voiau să pară proști dacă spun ceea ce văd. În cele din urmă, tot inocența copilăriei l-a făcut pe un puștan să strige că împăratul e dezbrăcat.

Momentul acesta, în care împărații de la Palatul Național al Copiilor vor fi descoperiți de elevii lor, poate avea efecte diferite. Unii copii vor fi dezamăgiți, cum am scris mai sus, pierzându-și încrederea în general în mentori, însă și încrederea în părinți poate fi afectată. Până la urmă, părinții i-au prezentat ca modele pe profesorii care fură și mint. Alți copii, mai maturi sau mai puțin atașați de profesori, ori mai rebeli, vor folosi acest exemplu pentru a respinge sau pentru a trata cu dispreț, la grămadă, toată comunitatea profesorilor. Astfel, colegii celor doi frați plagiatori vor fi indirect afectați. Alții vor învăța că drumul minciunii și furtului îi poate duce spre succes.

Pagina oficială a celor doi profesori este plină de poze cu sigla WKF, World Karate Federation, iar conturile lor personale au la profil sigla WKF. Asocierea oricărui brand cu ideea de furt repetat și minciună poate duce la prejudicii greu de prevăzut  sau de remediat. În aceeași poziție se află și Federația Română de Karate, la care cei doi frați au solicitat afilierea clubului lor. Motto-ul Federației Române de Karate este ”Karate pentru educația copilului tău!” Ar fi extrem de greu de explicat, la nivel de brand, cum se îmbină educația copiilor cu furtul literar și mințirea copiilor și a părinților. Sportivi, antrenori, instructori, pasionați ai karateului, toți pot fi afectați prin asociere. Să nu mai vorbim de Palatul Național al Copiilor și ceilalți profesori care lucrează acolo!

În încheiere, fiecărui cititor al acestui articol îi rămâne să accepte situația sau să nu o accepte. Cei care aleg să nu o accepte ca fiind normală pot ajuta în procesul de informare, pentru că, probabil, aceasta va fi singura cale de îndreptare: expunerea și disocierea de ceea ce reprezintă această situație: o minciună sfruntată, transmisă din om în om, profitând de asocierea cu diverse instituții și organizații, folosind unul dintre cel mai eficiente instrumente de manipulare, prezent continuu în viețile oamenilor din prezent: facebook-ul. Prezentarea minciunii ca fiind adevăr este o formă de manipulare, iar manipularea funcționează cel mai bine atunci când se poate profita de buna-credință ori de naivitatea maselor fiindcă cei care știu adevărul nu-l spun.

Goebbels spunea despre minciuni:

 

”O minciună spusă o dată, rămâne o minciună, însă dacă e spusă de o mie de ori devine adevăr.”

 

”Cu cât e mai mare minciuna, cu atât va fi crezută mai repede.”

 

 Mi s-a spus că iau lucrurile prea în serios, chiar că acest text este mult prea sobru, în realitate fiind doar vorba de ” un act penibil de impostură, de care mai degrabă faci bășcălie în loc să îl mediatizezi”. Acesta a fost și impulsul meu la început, povestea fiind jalnic de ridicolă. Apoi mi-am amintit că, în timp ce în lumea reală, din afara granițelor, România nu are niciun campion european ori mondial în karate, aflându-se în clasamentul în funcție de care se face calificarea pentru Jocurile Olimpice pe locul 95 din 96 de țări,  în interiorul României avem în fiecare an șaptesprezece campionate naționale ale aceluiași sport - karate, clonat în federații diferite din motive financiare, unele dintre aceste campionate având 270 de categorii, ajungându-se astfel la mii de campioni naționali anual, zeci de mii de medalii puse în joc și sute de premiați în așa-zise campionate europene unde nu vin niciodată cei mai buni sportivi. Mi-am dat seama că, fără o viziune de ansamblu corectă a aceste minciuni gigantice e greu de înțeles importanța unei minciuni mai mici și efectul ei de domino asupra unui sistem sau chiar a societății.

Alții mi-au spus direct, să tac, fiindcă generez probleme. Nu o voi face, pentru că, în opinia mea, să spui adevărul ține de libertate. Precum copilul din povestea lui Andersen, prefer să zic:

”Hei, în împărăția sporturilor clonate, a campionilor contrafăcuți și a identităților plagiate, la Palatul Copiilor sunt doi împărați în fundul gol care educă noua generație folosind minciuni gogonate!” ”

 

 

Text de Ovidiu Jelea

Sursă foto: pagina oficială ”Generația Cheleș”

(Disclaimer: responsabilitatea pentru opiniile exprimate în articolele publicate pe Canal33.ro  aparțin exclusiv autorilor / emitenților acestora)

 

 

 

O parte dintre autorii plagiați:

·         Cristina Stanciulescu - VIVA

·         Mihai Stanescu – Learning Network

·         George Vescan – C.S.Dinamo

·         Adrian Popescu – Empower

·         Oana Moraru – HotNews

·         Mihaela Feodorof – Succes pentru România

·         Ionuț Ungureanu - Adevărul

·         Cezar Pădurariu - Adevărul

·         Remus Florescu - Adevărul

·         Vali Silaghi – Adevărul

·         Vavila Popovici – Armonii Culturale

·         Pera Novacovici – Personalitate Alfa

·         BZI Cultural

·         Camelia Butuligă – 30-0

·         Marcela Mantz – Armonie în suflet

·         Ioan Popoviciu – Asociația pentru psihologia sportului

·         Roxana Rohan – Blog personal

·         Marian Rujoiu – Blog personal

·         Daniela Oancea – Cariere

·         Simona Culea – Blog personal

·         Eckhart Tolle – Liniștea vorbește

·         Adrian Nuță – Închisorile invizibile

·         Mihaela Marinaș - Dă mai departe

·         Andy Szekely – Comunică, influențează, convinge!

·         Psychologies.ro

·         Radu Predoiu – Psihologia sportului

·         Swami Sivananda – Puterea gândului

·         Costin Alexandra – Romedic

·         Oana Moraru – Vocea Părinților

·         Iustina Țalea – Momente în viață

·         Gruia Docan – Revista Budo Gym

·         Florentina Ciolacu – Psychologies.ro

MII DE PĂRINȚI ȘI COPII MINȚIȚI, PESTE 40 DE AUTORI FURAȚI

Cine este românul care îl întrece în bogăție pe Ion Țiriac?

Victor Ponta. ”Am învățat mai mult din înfrângeri”

Puterea intenției și Prosperitatea

Dieta Minune

Aruncă în aer propunerile de schimbări fiscale economia României?

Scrisoare deschisă

"Suntem educați să fim consumatori"?

▸ industrie

Descriere

Interviu cu Cristina Timiș, despre începuturile în afaceri alături de soțul său, Radu Timiș, evoluția comaniei ”Cris-Tim” și felul în care au reușit ca de la un simplu chioșc de 12 m pătrați, în 1992, să genereze o creștere fantastică a cifrei de afaceri, trecerea la ”Eticheta curată” (produse fără gluten, amidon, soia și arome artificiale) și alte dezvoltări, precum proiectul ”Clinica Eliade”, dedicată promovării celor mai naturale si non-invazive metode de preventie, de evaluare, diagnosticare precoce a oricaror tipuri de probleme de sanatate, toate bazate pe medicină holistica, personalizată.

Afaceri în slujba Vieții - interviu cu Cristina Timiș

Ultimele zile de inscrieri la tarif special Early-Bird la Conferinta Int...

Business Diplomacy Conference 2017

Silviu Prigoană, despre pionieratul în afaceri

Economia 21 - Conferinta AOAR

AGENȚIA AMERICANĂ PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE SPOREȘTE SUSȚINERE...

Un business adaptat constant clientului

▸ servicii
▸ lifestyle

Descriere

Rune Heivang este un maestru spiritual diferit de tot ceea ce a cunoscut România: o prezență nonconformistă și totuși cu atât de multă eleganță și noblețe în felul său simplu de a fi și de a preda metoda sa. Consideră că fiecare om este deja complet și are înlăuntrul său toate resursele de care are nevoie pentru a fi liber, în siguranță și fericit. Se consideră un ghid către acel loc dinlăuntrul fiecărui om unde această pace este eternă și perfectă. Mai multe despre călătoria sa către spiritualitate și despre metoda sa, în interviul acordat Canal 33, precum și pe website-ul său http://runeheivang.ro

A fi liber, în siguranță și fericit

Cum arată viața de după un milion de euro pe zi?

Astro Business - Mihaela Dicu

Canal 33 Sport - Vincenzio Dragna

Asclepois Industria Sanatatii - Mihai Neamtu

Econmia 21 - Shiseido

Autentic Romanesc - Monica Simion

Tradiţie şi modernism în noua arhitectură a oraşului. Nu doar o loc...

▸ cariere

Descriere

„Cred că nicio companie de pe piaţă nu-şi mai permite astăzi să-şi aleagă naţionalitatea, genul, vârsta liderilor ei; piaţa este extrem de competitivă, cere ce este mai bun, agilitate, învăţare în timp real, un management al paradoxurilor. Cine-şi mai permite să spună că nu vrea să ia lider un român, dacă românul aduce valoare adăugată, faţă de un american, de exemplu?” interviu cu Angela Creţu, Group Vice-President Europa Centrală şi de Est, AVON

Ai lucrat pe mai multe continente şi în mai multe culturi – în Europa (ai coordonat multe ţări din jurul României), în SUA, Rusia, Orientul Mijlociu. Ai o privire globală asupra mediului de business. Totuşi, ai lucrat în cadrul aceleiaşi companii. Cât de mult diferă cultura organizaţională, în aceeaşi companie, pe continente diferite?

 

Cultura presupune un set de valori şi în mod cert am regăsit aceste valori în fiecare ţară în care am lucrat. Felul în care oamenii aleg să exprime valorile este foarte diferit, din America până în Arabia Saudită sau din Africa de Sud până în Rusia. Dinamica deciziilor, felul în care se colectează informaţia, felul în care oamenii interacţionează sunt diferite. Dar misiunea companiei cred că este înţeleasă peste tot la fel. Aş putea să spun că am avut flavour-ul aceleiaşi culturi în contexte total diferite.

 

Totuşi, unde te-ai simţit mai acasă, exceptând România?

 

În Turcia. Oamenii sunt foarte calzi, comunicativi, curioşi – eu ador curiozitatea –, se conectează social, este uşor să descoperi cu ei noi oportunităţi, discuţiile sunt foarte bogate. Mi-a plăcut mult cultura lor. Au valori foarte puternice.

Pe de altă parte, şi în Rusia m-am raportat altfel la modul lor de a vedea lumea. În Arabia Saudită mi s-au dărâmat nişte paradigme – tot ceea ce am crezut despre lumea arabă, despre cum trăiesc femeile acolo; am reînvăţat totul.

Cred că fiecare ţară, dacă ai curiozitatea să te conectezi cu oamenii şi să începi să vezi lumea prin ochii lor, n-ai cum să nu găseşti o altă dimensiune în a te simţi bine.

 

Ai fost foarte deschisă la a cunoaşte cultura în care ai intrat, nu ai pornit cu nişte prejudecăţi de business.

 

Câteodată, cu cât acumulezi mai multă experienţă, ai senzaţia că ştii ce ai de făcut, dar te trezeşte rapid la realitate situaţia din ţara în care ajungi – mă refer atât la contextul de business, cât şi la cel social, politic. Îţi dai seama că ceea ce ai ştiut până ieri nu este deloc relevant pentru momentul prezent şi că regula jocului este să înveţi încontinuu. Din trecut foloseşti anumite repere, valorile cu care vii ca lider şi hotărârea cu care acţionezi; în rest, curiozitatea este cea care te ţine într-o permanentă dorinţă de cunoaştere.

Nu funcţionează experienţele anterioare prea mult.

 

Cum îţi iei informaţiile? Citeşti publicaţiile în limba engleză?

 

Publicaţiile nu prea te ajută; sunt făcute pentru investitori şi în foarte puţine ţări le-am găsit ca fiind o imagine reală a situaţiei din teren.

Bineînţeles ajută foarte mult studiile de piaţă produse de către agenţiile locale. Dar ca om, pentru a înţelege flow-ul de energie, de informaţie la nivel local, am învăţat limba – în Serbia am învăţat sârbo-croata, în Rusia am învăţat rusa, în Turcia am învăţat turca – din respect şi din dorinţa de a fi aproape.

 

Cum s-a întâmplat asta?

 

În Serbia am luat lecţii – eram foarte tânără şi am ţinut neapărat să fac asta; de altfel, ei au şi un proverb care spune: «Învaţă sârba şi întregul glob te va înţelege.», deci sunt foarte mândri de limba lor. În Rusia şi în Turcia am avut un profesor pentru a putea învăţa rapid şi eficient.

 

Eşti unul dintre românii care au reuşit la cel mai înalt nivel. Ţi-ai dorit o carieră în străinătate sau a venit într-un mod natural?

 

Cred că ceea ce ar trebui să le spun tinerilor este că mi-am dorit, dar realitatea a fost cu totul alta şi cred că am avut foarte mult noroc. Nu era parte din planurile mele de viaţă să plec în afara ţării. Am început în vânzări în România şi după aproximativ 3 ani, şeful meu de atunci m-a chemat la el – avea o personalitate foarte puternică, era extrem de intimidant – şi mi-a spus că trebuie să ajung la Bucureşti pentru o întâlnire urgentă; bineînţeles, mi-a pregătit toate rapoartele, mi-am spus că trebuie să fiu pregătită, pentru că nu m-a chemat de prea multe ori. Am ajuns şi ţin minte că am deschis uşa, am pus un picior în biroul lui, n-am apucat să-l pun pe al doilea şi el a spus: «Serbia! Te duci?». Am crezut că mă trimite la un training. Am zis «Da!» şi am plecat. Asta se întâmpla acum mai mult de 15 ani. Cumva, din timiditate, am acceptat prima mea experienţă de expatriat. Cred că am plecat în două luni. Abia după aceea mi-am dat seama la ce am spus «da». Şi totuşi am mers. Această experienţă a fost definitorie pentru mine. Am înţeles că mă încarcă şi îmi oferă ceea ce n-aş fi putut să învăţ din nicio altă experienţă stând acasă.

 

Contează mult background-ul de vânzări pentru o carieră de succes?

 

Nu cred că este nevoie de mai mult decât un IQ mediu în orice job pe lumea asta.

 

Se spune că în fiecare clipă a vieţii noaste vindem ceva.

 

Este această inteligenţă socială, emoţională, curiozitatea, dorinţa de a te conecta. Acestea au contat foarte mult în cariera mea. În al doilea rând, nu am simţit niciodată nevoia să mă supun unui context, să fac ceea ce spun ceilalţi. Am avut curajul, nu chiar de la început, mi l-am dezvoltat, să fiu eu însămi şi să încerc să-mi construiesc propriul drum învăţând în permanenţă.

 

În plus, era atunci o piaţă emergentă.

 

Sigur. Asta a fost şansa generaţiei mele, în toate companiile multinaţionale de atunci. În acelaşi timp, să ne gândim că la momentul în care am preluat ca General Manager Avon România, aceasta era 1% din cifra de afaceri globală, deci era, undeva în josul listei, numărul 3.

Cu echipa de aici am reuşit să schimbăm total modelul de business şi România a devenit peste noapte un etalon, un trend setter. Şi iată cum o româncă, şi tânără, şi în afara sferei de interes pentru o firmă americană globală s-a mutat la New York pentru a conduce Strategia Globală Business Model Innovation. Cred că asta trebuie să fie o încurajare pentru mulţi. Cred că nicio companie de pe piaţă nu-şi mai permite astăzi să-şi aleagă naţionalitatea, genul, vârsta liderilor ei; piaţa este extrem de competitivă, cere ce este mai bun, agilitate, învăţare în timp real, un management al paradoxurilor. Cine-şi mai permite să spună că nu vrea să ia lider un român, dacă românul aduce valoare adăugată, faţă de un american, de exemplu?

 

Totuşi, tu ai spart nişte tipare, în contextul în care ai fost primul GM femeie în Europa Centrală şi cel mai tânăr Vicepreşedinte, într-o companie condusă de bărbaţi, până de curând.

 

Au trecut mai mult de 10 ani în care, la nivel de management suntem una dintre companiile care s-au deschis foarte mult, în care femeile au şanse egale să facă o carieră. Nici nu se mai discută în compania noastră problema de gender equaliy.

 

Una dintre inovaţiile pe care le-ai implementat cu mulţi ani în urmă era businessul paperless. Ai fost în avangardă. Cât de mult a schimbat această tehnologizare businessul Avon?

 

A fost o adevărată revoluţie. Între timp, la nivel global, modelul nostru de business a trecut la 100% digital în felul în care comunicăm cu 6 milioane de femei care ne reprezintă produsele. Acum trebuie să gândim mobile first, în termeni de social selling şi nu de direct selling, trebuie să ne gândim la o prezenţă omnichannel. A evoluat atât de mult felul în care consumatorii interacţionează, îşi fac deciziile de cumpărare, învaţă informaţii despre produse, aşteptările despre produse, toate acestea cer o inovaţie continuă.

 

Mă întreb cum ar fi o aplicaţie în care să am nevoie de produse Avon şi să văd că la două blocuri este un reprezentant. Există aşa ceva?

 

În acest moment noi ne axăm pe accesul în real time şi la produse, şi la expertiză în beauty în proximitatea cumpărătorului, iar pentru consultant, acces la servicii. Acesta este viitorul. Cred că nu doar industria de direct selling se mută în social selling, dar şi industria de retail este într-o criză acută de inovaţie.

 

Eşti foarte sus în ierarhie, dar ai avut proprii şefi. Care este relaţia cu şeful atât de sus?

 

Întotdeauna m-am poziţionat într-un fel anume faţă de şef, şi i-am poziţionat astfel inclusiv pe oamenii care îmi raportau mie ca şef. Noi nu am lucrat pentru un şef. Am vrut să creez această libertate şi am început cu mine – eu nu pot să cer ceva oamenilor mei dacă nu aplic chiar eu.

Lucrez în primul rând pentru valorile individuale şi apoi pentru comunitatea pe care o servesc – echipa mea, consumatorul meu, reprezentanţii noştri. Şeful, ca individ, ar trebui să vină ultimul, pentru că dacă eu îmi focusez atenţia şi energia şi timpul în ceilalţi stakeholderi, el nu poate decât să fie mulţumit. Înseamnă că le aduc investitorilor valoarea pe care o aşteaptă. Or dacă eu mă concentrez pe relaţia cu el doar în a-l mulţumi că relaţia noastră merge bine dat businessul pe care-l reprezint nu e un succes în portofoliul lui, ce folos? Nu suntem prieteni. Şi mă aştept ca şeful meu să aibă aceeaşi atitudine şi să servească la fel ca mine valorile pe care ni le-am asumat împreună.

 

Pentru că sunt oameni care te admiră şi vor să-ţi calce pe urme, să le spunem, într-o ecuaţie personală, cât de mult contează calitatea relaţiei pe care o stabileşti cu superiorii şi cât de mult cea a relaţiei cu subordonaţii, în a avansa în carieră?

 

Aş spune 90-10. Cu cât te focusezi mai mult pe colegi – să nu neglijăm asta; de cele mai multe ori, promovările nu vin de la şefi. Şeful, dacă nu are susţinere să te promoveze pentru talentul tău de la colegii tăi sau de la succesul echipei tale, promovarea nu este sustenabilă. Poate eşti noroc şi ajungi să fii promovat o dată, dar într-o companie serioasă nu are cum să fie sustenabil. Echipa trebuie să te vadă ca pe cineva care poate să le aducă succes.

 

Compania pe care o conduci a avut în filozofie ideea de independenţă, de mobilitate, de a fi cumva un antreprenor; este o tendinţă la nivel global. Cum poţi să fii în fruntea plutonului? Pune presiune pe recrutare?

 

Eu cred în interacţiunile faţă-n faţă pentru că îţi oferă acces mai bun la informaţiile pe care ţi le prezintă celălalt. Eu conduc acum 19 ţări, n-am cum să fiu fizic prezentă în fiecare ţară, atunci când luăm decizii şi am zile în care particip şi la 10 teleconferinţe. Sigur, pot ajuta, aduc o eficienţă în conexiunea profesională propriu-zisă, dar pe termen lung se răcesc inovaţia, conexiunile umane, atât de importante în evoluţia oricărei companii.

Pe de altă parte, locaţia în sine, de a fi într-un birou, nu mai are sens. Nu trebuie să te lupţi cu traficul trei ore, când poţi să ai aceleaşi întâlniri şi de acasă.

 

Cărţile motivaţionale de vânzări spun că dacă lucrezi de acasă, să nu dai telefoanele din pijama, ci să se simtă în voce că eşti în starea de profesionist, de care ai nevoie.

 

Cred că depinde de la un om la altul. Mă aştept ca generaţia foarte tânără, care nu a crescut cu dress code-uri să simtă altfel.

 

Cât de răspândite erau aceste dress code-uri în ţările în care ai lucrat?

 

În America, de exemplu, paradoxal, mă aşteptam ca acolo să fie un dress code pretenţios – era în Headquarterul din Manhattan – şi am constat că cei veniţi din Europa Centrală erau cei mai eleganţi. Ceea ce vedem în filme nu se vede şi în realitate. În Rusia, venitul la serviciu echivalează cu o zi de mers la o nuntă – femeile se îmbracă de parcă ar merge la un cocktail. În Arabia Saudită biroul este segregat pe sexe – colegele noastre de acolo nu i-au văzut niciodată pe colegii bărbaţi.

 

Cum ai regăsit compania, după 8 ani?

 

În total am fost plecată din ţară 10 ani. Am văzut o echipă foarte, foarte tânără. Mulţi dintre cei cu care am lucrat conduc acum business-uri în diverse colţuri ale lumii, mulţi dintre ei în continuare în Avon. Sunt foarte inventivi, şi-au păstrat apetitul acela de inovaţie care m-a inspirat şi pe mine şi m-a propulsat în carieră.

 

Mi-am dorit foarte mult să mă întorc în România. Am văzut cum este să trăieşti în America, în Rusia, în Turcia, am călătorit în peste 30 de ţări, am lucrat cu echipe din toate colţurile lumii şi n-a fost zi în care să n tânjesc să mă întorc acasă. Au trecut aproape 6 luni de când sunt acasă şi în continuare prietenii mei spun că nu mi-am revenit din luna de miere, pentru că eu sunt în continuare îndrăgostită de potenţialul României; ei îmi spun: «nu vezi gropile, nu vezi scandalul balcanic de la televizor, corupţia» şi le spun că România este bucăţică de Rai. Spun asta pentru că am văzut care este preţul plătit pentru aşa-zisa civilizaţie în multe alte locuri ale lumii, atât în ţările care se numesc ultrademocrate, cât şi în ţările în care există dictatori. Noi suntem o ţară săracă, n-am de gând să neg asta, dar oamenii şi-au păstrat o candoare, conexiunile sociale încă sunt bogate, sunt reale, iar potenţialul de business al generaţiilor de tineri este foarte mare.

 

Oare cât s-a schimbat societatea şi cât ne-am schimbat noi, în capacitatea de deschidere emoţională?

 

Cu siguranţă, dar se întâmplă peste tot în lume, suntem bombardaţi de informaţie. În acest moment nu mai avem energia să fim curioşi. De aici şi felul în care suntem manipulaţi. Nu mai găsim nici spaţiu şi nici timp să avem conversaţii de calitate. Ne sunt suficiente toate celelalte informaţii pe care le primim pe alte canale. În ceea ce priveşte alegerile legate de relaţiile interumane, cred că se schimbă valorile, lupta de supravieţuire e mult mai crâncenă, fiecare se luptă pentru spaţiul său.

 

Cred că a intervenit o crustă pe care oamenii şi-au pus-o pe suflet.

 

Nici empatia nu mai funcţionează. Din cauza ştirilor abundente în situaţii absolut dramatice, oamenii nici nu mai clipesc. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar este realitatea vieţii noastre.

 

Ce mici secrete ai descoperit tu în a avea totuşi timp de calitate.

 

Disciplină. „Power Time”. Începe de la o discuţie cu sine în care înţelegi care îţi sunt sursele de energie, ce valori ai, ce bucurii mici şi mari îţi fac viaţa trăită în prezent, şi nu în trecut sau în viitor. Odată ce ai înţeles asta, îţi împarţi oarecum programul astfel încât să ai câte puţin din fiecare. Din punct de vedere al învăţării, a surse de cunoaştere care pe mine mă încarcă cu energie, am grijă să le am în program. La fel şi în business, am anumiţi „stakeholders of my professional life” – sunt oamenii cu care trebuie să ai o interacţiune regulată, astfel încât să-mi asigure succesul profesional; sunt întâlniri de grup, individuale, toate programate. În timpul acestor întâlniri folosesc acest „power time” – nu-mi iau telefonul, nu interacţionez cu nimic altceva, am atenţie 100% către interlocutorul meu. Acelaşi power time îl aplic către prietenii mei, băiatul meu, soţul meu – cât am timp dedicat pentru viaţa personală, încerc să fac acelaşi lucru; nu mă va deranja un telefon de la serviciu pentru că sunt acolo, sunt prezentă. Nu ştiu dacă este un secret, l-am învăţat şi eu de la alţii. Şi îmi fac timp pentru sport, pentru că este programat. Am grijă să mi le programez. Ştiu că sună cinic să-ţi programezi timpul pentru a vedea nişte prieteni, dar fac asta ca să fiu sigură că nu pierd frecvenţa.

 

În Avocatul diavolului, cineva spune: „trebuie să-mi fac programare să vorbesc cu soţul meu”.

 

Nu, nici chiar aşa, încerc să am şi flexibilitate. În Turcia, de exemplu, a fost stare de urgenţă tot ultimul an, nenumărate situaţii în care a trebuit să evacuăm anumite centre operaţionale. Ai nevoie de agilitate în astfel de cazuri – nimeni nu o să spună că avea un program şi la ora x începe asta. Bineînţeles, trebuie să ai întotdeauna flexibilitatea de a înţelege ce este urgent şi important. Dar când ai previzibilitate, este bine să ţii un echilibru foarte bun al activităţilor care te încarcă şi cele care aduc valoare celor din jurul tău.

 

A contat faptul că ai fost tot timpul împreună cu familia ta?

 

Sigur. Îi admir pe cei care găsesc puterea să se descurce singuri în orice fel de situaţie. Consider că am trecut prin foarte multe situaţii grele în business şi nu aş fi avut puterea să a hotărârea cu care să acţionez ca lider dacă acasă nu aş fi simţit că am toată protecţia.

 

Ai întâlnit multe personalităţi. Ce întâlnire te-a marcat?

 

Mi-a plăcut foarte mult Michelle Obama. Şi-a făcut timp, atunci când am cunoscut-o prin CEO-ul meu de atunci, să stea de vorbă.

Şi dintre starurile de la Hollywood, am întâlnit-o pe Reese Witherspoon – nu mi s-a părut, discutând cu ea, o persoană pe care să-mi mai doresc să o revăd, în timp ce Salma Hayek, de exemplu, era plină de viaţă şi ţi-ai fi dorit să o revezi pentru că vibra de energie.

 

Ce s-a schimbat în contextul de business din România? Cât de implicată mai eşti acum?

 

Directorul General al României este în echipa mea, alături de toate celelalte ţări din Europa Centrală. Încerc pe cât posibil să nu intervin în felul în care îşi direcţionează activitatea, în pofida tentaţiilor mele, mai ales că sunt un tipar de lider operaţional.

Aşa este normal. Directorul General al Avon România a condus cu foarte mult succes această echipă în ultimii 7 ani, eu n-aş putea aduce o valoare suplimentară, în afară de aceea de a fi sigură că are resursele necesare pe care i le pot asigura de la nivel regional. Nu intervin în politica Avon România.

 

Contextul de business depinde foarte mult de societatea civilă, iar aceasta este mai vie, mai prezentă, ceea ce determină şi o altă responsabilitate a jucătorilor din mediul de business. Oamenii nu mai cred un mesaj publicitar doar pentru că este la tv în nu ştiu câte spoturi; au deja alt acces la informaţie, alte pretenţii şi sunt foarte multe campanii care arată tendinţa consumatorului român de a-şi cere drepturile la o calitate superioară a produsului. De asemenea, nu vor doar cea mai bună calitate, cel mai bun preţ, dar şi să facă un bine mediului, comunităţii. Nu mai gândesc doar pentru azi şi mâine, au o conştiinţă proiectată şi asupra generaţiilor viitoare. Asta am regăsit şi cred că piaţa va deveni mult mai interesantă din acest punct de vedere, cel puţin pentru industria de frumuseţe.

 

Este o piaţă în expansiune?

 

În România, da, atât din volumul actualilor consumatori de produse de înfrumuseţare, cât şi din conştientizarea non-userilor, a celor care până acum doar au flirtat cu un ruj, cu o mascara, un fond de ten… deci cred că industria de frumuseţe câştigă adepţi, iar pentru cei care deja o folosesc, sunt cerinţe de inovaţie – nu se mai mulţumesc cu culoarea, ci vor să ştie şi în ce măsură formula le protejează pielea şi este toxică. Este normal să fie aşa şi cred că toate industriile vor trebui să aibă produse cât mai bine testate, în primul rând, pentru că există ingrediente naturale toxice şi chiar letale. Este important să-ţi asumi responsabilitatea, ca producător, că nu aduc doar efectul estetic dorit, ci că susţin sănătatea pe termen lung.

 

Ce se întâmplă în zona consumatorilor bărbaţi?

 

Este interesant, observăm o creştere importantă la nivel global. Bărbaţii sunt interesaţi nu numai să miroasă bine, ci şi să aibă o piele mai catifelată şi să-şi evidenţieze ochii – au apărut game de machiaj chiar. În România cred că va mai dura până când se va ajunge aici, dar consider că este un segment în creştere.

 

Aţi extins spectaculos gama de produse. Mă întreb cât de mult este diversificarea o tendinţă generală.

 

Este o dilemă care apare constant – ce suntem noi, un channel sau un brand? Noi am reuşit în mai mult de 100 de ani să creăm şi această reţea de reprezentante, 6 milioane la nivel global, care ne prezintă oferta de produse şi am putea fi comparaţi cu un canal de vânzare; pe de altă parte, ne-am considerat o firmă de beauty, iar în ţările în care am pierdut focusul de beauty aducând produse care trec cu mult de înţelegerea conceptului de beauty, am pierdut. Până nu testezi, nu-ţi dai seama. Este foarte greu, atunci când ai un portofoliu foarte mare, să creezi şi un serviciu competitiv şi să poţi să susţii o profitabilitate sustenabilă. La noi nu a funcţionat şi atunci am considerat că suntem un beauty social seller.

 

Probabil că eşti mult mai credibil reprezentând o categorie de produse cu care eşti familiarizat.

 

Cred că acesta a fost şi secretul succesului nostru. Dacă este să ne uităm la Europa Centrală, Avon ca jucător în industria de frumuseţe are locurile 1, 2 sau 3 în categorii precum Colour şi Fragrance – unde este numărul 1 la nivel de Europa Centrală. Asta arată că atunci când combini accesul la un produs de calitatea cu un serviciu personalizat n-ai cum să nu câştigi susţinerea clienţilor pe termen lung.

 

Ce alte mici secrete te fac neschimbată, de 10 ani.

 

Nu cred că nu m-am schimbat, toţi ne schimbăm.

Nu sunt secrete, eu învăţ, ca oricare altă femeie, din experienţele celorlalte. Ce contează cu adevărat este să ai o stare de mulţumire interioară. Am văzut femei distruse din cauza abuzurilor trăite acasă, pe care le-am adus în studio să-şi spună experienţele şi nici un make-up nu putea să le facă să arate decent. O tristeţe profundă nu poate fi acoperită de un ruj. Pornesc de la ideea că alegerile noastre împreună cu norocul divin contează mult mai mult în a arăta această relaxare, în a te simţi bine în pielea ta. Apoi, dacă foloseşti o cremă de bună calitate, o culoare care te avantajează, sunt doar accesorii. Important este să faci acele lucruri care îţi dau mulţumire. Şi să trăieşti în prezent. Pentru că atunci găseşti şi bucuria de a face alte lucruri. Sunt oameni care fac ciclism, care aleargă… eu merg la sală, ridicare greutăţilor este activitatea care mă încarcă cel mai mult şi mai rapid.

 

Şi la propriu, şi la figurat…

 

Da, bine-ai spus. Nu le consider secrete. Oricum, viaţa este scurtă, viaţa vine şi trece, este important în ce măsură a contat fiecare moment.

 

Care a fost momentul în care ţi-ai îmbunătăţit cel mai mult garderoba?

 

De multe ori, şi în Rusia, şi în Turcia, am comandat tot din România. Mă îmbrac destul de clasic şi destul de simplu, mi-e foarte uşor, pentru că nu am talent în a mă accesoriza. Singurul element din garderoba mea în care mă joc sunt pantofii. Altfel, o rochiţă, pantofi, ceasul şi atât. Nu port bijuterii, nu am alte accesorii, acesta a fost stilul meu de ani de zile.

 

O carte, un film care ţi-au plăcut în ultimul timp…

 

Am cam rămas agăţată de cultura turcă. Mi s-a părut fascinant ceea ce am învăţat acolo. Şi citesc cu poftă cărţi ale autorilor turci; încă nu am terminat „O ciudăţenie a minţii mele” a lui Orhan Pamuk – te poartă într-o altă dimensiune şi îţi dă respectul faţă de alte culturi şi înţelegi că toate dramele pe care le vedem în mod exagerat sunt de fapt atât de mici şi atât de efemere. Îţi dau înţelepciunea de a te bucura de lucrurile care ţi se întâmplă, de a vedea bucuriile simple ca pe adevărate elemente de fericire.

Dintre filme, găsesc fabuloasă seria Black Mirror – mi se pare unul dintre cele mai provocatoare serii de filme văzute în mai mult de o decadă de viaţă; te lasă fără cuvinte. Sunt nu mai mult de 12-14 episoade şi cu fiecare episod înţelegi în ce direcţie poate să o ia lumea şi te lasă permanent cu o temă de gândire.

 

Cum construieşti o carieră internaţională de succes

Tendinte si oportunități în executive search

Gabriela Szabo - Un campion de cursa lunga

Economia 21 - Femei din mediul rural

▸ cultura
▸ tehnologie

Descriere

 

UX Bucharest Conference 2017, cea de-a doua ediţie a primei conferinţe de acest gen din Europa de Est, va avea loc în perioada 3-6 Octombrie, la Hotel Sheraton.

Specialişti în UX Design, Customer Experience, Product Management şi nu numai, vor avea parte nu doar de o conferinţă – ci de o experienţă.

Pe 3, 4 și 5 octombrie trei zile de workshop-uri super interesante, iar pe 6 octombrie o zi întreagă de prezentări susţinute de specialişti de top din zona de User si Customer Experience Design! http://2017.uxbucharest.com/

Speakerii de la conferinţă, cât şi facilitatorii workshop-urilor sunt nume sonore din comunitatea internaţională de UX, având o experienţă vastă în studiouri de design şi în consultanţă, în corporaţii sau zone academice. Printre speakerii din ziua de conferinţă, 6 octombrie, vor fi şi Phil Clevenger şi Andy Budd, ambii fiind nume marcante în industria de UX.

Phil Clevenger este Senior Director în departamentul de Experience Design în cadrul Adobe Systems Inc. din San Francisco, California. Phil are o experienţă de mai bine de 20 ani în tehnologia de design creativ, timp în care a organizat şi a condus echipe de profesionişti din toată lumea, a realizat grafica pentru diverse aplicaţii de soft-uri, pentru jocuri online de strategie, pentru telefoane mobile, tablete şi numeroase produse corporate. În cadrul conferinţei din 6 Octombrie, Phil Clevenger va vorbi despre “Procesul de design pentru a oferi utilizatorilor experienţe captivante”.

Andy Budd este co-fondator şi CEO la Clearleft şi specialist în Interaction & Usability. Andy susţine că design-ul este diferenţiatorul-cheie dintre un produs bun şi unul excelent, motiv pentru care în cadrul conferinţei va vorbi despre “Design pentru Avantajul Competitiv”.

Iniţiativa şi organizarea acestui eveniment aparţin Asociaţiei Române de User Experience Design, organizaţie non-guvernamentală care îşi propune să promoveze şi să susţină dezvoltarea practicii de User Experience Design din România: http://uxdesign.ro/

Asociaţia Română de User Experience Design este în parteneriat educaţional cu Interaction Design Foundation, organizaţie de renume din Danemarca, care susţine ridicarea nivelului de educaţie şi profesionalism în User Experience Design, la nivel global. Prin acest parteneriat, membrii Asociaţiei Române de User Experience Design au acces la cursurile online oferite de Interaction Design Foundation, beneficiind de un discount special: http://uxdesign.ro/membri.html

De asemenea, pe lângă celelalte evenimente specifice comunităţilor, precum workshop-uri, meetups şi conferinţe, Asociaţia Română de User Experience Design işi doreşte să pună bazele unui mediu de învăţare formal pentru acest domeniu atât de important pentru dezvoltarea de produse şi servicii de calitate.

 

UX Bucharest 2017 – “Experiences never end!”

Informaţii şi bilete puteţi găsi pe: http://2017.uxbucharest.com/

 

Parteneri principali: Adobe, ING.

Sponsori: Delgaz Grid, E.ON, Fitbit.

Suporteri: ANIS, Grapefruit, IBM, Lagom, Startarium, Tech Hub, TEDx Eroilor, The Institute.

Partener educaţional: Interaction Design Foundation.

Partener al conferinţei: Radio Guerrilla

Parteneri media: IQads, Bursa, Smark, Ctrl-d, UXPA, Stiinta si tehnica, Cariereonline, Times New Roman, Thetrends, Widemagazine, Gazeta de stiri, Canal33, Business review, Cariereonline, Cristianiosub.com, PRwave, Ziare, Business24, The Romania Journal,

UX Bucharest Conference 2017

Planurile de consum ale românilor relevă intenţia de a investi în t...